Este uimitor cum evenimente istorice diferite generează aceleași reacții în presa scrisă.

USL a câștigat alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 cu 60% - scor anunțat de mai toate sondajele de peste o jumătate de an. PP-DD a intrat în parlament – eveniment anunțat de toate sondajele de doi ani încoace.

Și totuși, comentatorii presei scrise se întorc un deceniu-două în urmă și scriu de parcă s-ar fi născut ieri. Cei mai mulți au rămas la dilema veche: e poporul defect sau elita stupidă? (copie după dl. Sorin Ioniță, și dânsul pendulând între năuceală și dorința de emigrație). Nici poporul nu este cel pe care îl vedeți voi, nici elita nu e elită.

Regăsim aceleași teorii despre votul negativ. Cu iertăciune scriem din nou că nu există vot negativ. Dacă ar fi să stăm în această pereche de noțiuni, votul este totdeauna pozitiv – adică pui ștampila pe ceva, nu tai din lista de candidați pe toți cei pe care nu-i vrei. Cel mult motivația unui vot poate fi negativă, respectiv te duci să-l votezi pe X pentru a bloca ascensiunea lui Y. Dar nu prea există argumente de cercetare în România că acest fenomen este permanent. S-ar putea ca la turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2000 să fi fost un asemenea fenomen – cel puțin declarativ.

Că au fost votați beizadele, penali, condamnați cu suspendare, foști informatori ai fostei poliții politice, dame de consumație și bărbați aproape analfabeți. Aceasta este esența votului. Votul este o operațiune partizană (deci influențată de opinii și atașamente emoționale) de alegere între opțiunile unei liste. Dacă partidul X a pus pe listă alcoolici, partidul Y corupți, partidul Z trasesiști, incompetenți și beizadele, atunci parlamentul va fi compus din alcoolici, corupți și traseiști. Electorul nu scrie un alt nume alături – deși am văzut buletine de vot pe care scrie „eu votez cu Regele Mihai, dar nu l