Wizrom Software, unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii ERP din România, anunţă că a finalizat selecţia medicilor rezidenţi români care vor lucra timp de trei ani la prestigiosul spital universitar al Sheba Hospital din Israel, în cadrul burselor SHI Training Fellowship.
Mai mult, datorită potenţialului extraordinar dovedit de anumiţi candidaţi în cursul interviurilor de selecţie, sponsorul Wizrom, împreună cu spitalul Sheba, a decis extinderea numărului de burse de la şase la opt.
„Sunt bucuros că am avut ocazia să îi cunosc personal pe aceşti medici rezidenţi care mi-au confirmat că iniţiativa Wizrom este un demers important în dezvoltarea viitorilor lideri din domeniul medical românesc. Analizând concluziile comitetelor de jurizare, care au clasat la două din specialităţi câte doi candidaţi pe locul doi, am decis imediat să suplimentez investiţia. Ştiu că această suplimentare reprezintă probabil una dintre cele mai bune decizii de mărire de buget din ultimii ani”, a declarat Eli Davidai, antreprenorul care controlează compania care sponsorizează programul de internship, Wizrom Software, unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii ERP din România.
Cei opt medici rezidenţi români care au câştigat bursele sunt: Lavinia Estera Decean şi Camelia Ţăran la specialitatea neonatologie, Adrian Necula, Lavinia Iovan şi Monica Andreea Sandu la specialitatea anestezie/terapie intensivă, respectiv Cosmin Florescu, Daniela Necula şi Ana Alecsandra la specialitatea patologie.
Suplimentările programului de burse SHI a fost decisă pentru un medic rezident la specialitatea anestezie/terapie intensivă şi pentru unul la patologie, la finalul interviurilor de selecţie care au avut loc în perioada 11-12 decembrie 2012, la sediul Wizrom.
„Medicii rezidenţi care s-au prezentat s-au dovedit a fi foarte bine pregătiţi şi foarte motivaţi. Astfe