Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a câştigat funcţia de senator în colegiul nr. 3 Fălticeni cu unul dintre cele mai mari scoruri electorale la nivel naţional.
Ovdiu Donţu a câştigat alegerile pentru postul de deputat din acest colegiu cu 70,46% din voturile valabil exprimate. Donţu a avut cel mai mare procent şi cel mai mare număr de voturi dintre toţi viitorii senatori din judeţul Suceava. Cu acest procent, Ovidiu Donţu s-a clasat pe locul al 17-lea într-un top realizat la nivel naţional, care a inclus toţi senatorii care au intrat în Parlament cu mai mult de 50%+1 din voturi.
Cu scorul de 70,46%, noul senator din zona Fălticeni a devansat nume „grele” din USL, printre care fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu sau Dan Voiculescu.Pe de altă parte, la o analiză a rezultatelor obţinute în judeţul Suceava la alegerile parlamentare se poate observa că Ovidiu Donţu a câştigat detaşat, cu peste 50%+1, în toate cele 25 de localităţi ale colegiului nr. 3 Fălticeni. De asemenea, în colegiul nr. 5 pentru Camera Deputaţilor (Fălticeni rural), Donţu s-a situat, ca şi scor electoral, peste candidatul USL pentru funcţia de deputat.
În urma alegerilor din data de 9 Decembrie 2012, USL Suceava a câştigat cu peste 50% din voturi trei posturi de senator şi nouă de deputat.Curios este că Ovidiu Donțu ,director în cancelaria Prefectului nu și-a luat concediu de odihnă pe toată perioada cât s-a aflat în campanie electorală în colegiul pentru care a candidat ci își ia și salariul întreg de la Instituția Prefectului.
Preşedintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donţu, a câştigat funcţia de senator în colegiul nr. 3 Fălticeni cu unul dintre cele mai mari scoruri electorale la nivel naţional.
Ovdiu Donţu a câştigat alegerile pentru postul de deputat din acest colegiu cu 70,46% din voturile valabi