Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Va înghiţi Băsescu porcul?!

Publicat in Pandurul, vineri 14 decembrie 2012 ·

Toată lumea e din ce în ce mai sigură că preşedintele Băsescu îl va desemna pe dottore Ponta drept premier, numai posibilul premier şi Crin Antonescu se tem că nu va fi aşa. Cel de-al doilea a declarat recent că i-a spus lui o păsărică din interiorul PSD că cineva a dezertat şi a discutat cu Băsescu despre o posibilă nominalizare. Ponta a declarat siderat şi el că ştie cine este şi promite că-l va exclude.

Deşi nimeni n-a vrut să pronunţe un nume, Geoană a sărit ca ars şi nu a recunoscut nimic, nici în faţa Marii Adunări Naţionale, reiterând ideea că el îşi doreşte să desemneze premieri, nu să fie desemnat. Asta a pus şi mai tare gaz pe foc, pentru că şefii alianţei hotărâseră mai demult că viitorul preşedinte trebuie să fie Antonescu. Mai rămânea să stabilească asta şi electoratul! Atacul lui Geoană la viitoarea poziţie a lui Antonescu i-a rupt inima acestuia, care s-a milogit de Ponta să-l mai dea o dată afară şi i-a smuls promisiunea. Asta e nimic pe lângă faptul că Antonescu se simte din ce în ce mai trădat de faptul că PSD, prin fuziunea sau contopirea cu UNPR şi alianţa cu UDMR, îşi va asigura singur cele două treimi necesare modificării Constituţiei, ceea ce face ca mofturile lui Voiculescu transmise prin gura lui Antonescu să nu mai aibă ecoul scontat.

Practic, PSD-ul încet-încet şi fără să mai ţină seama de sensibilităţile liberalilor merge spre o desprindere sigură, care se vede chiar şi în compoziţia guvernului, atât ca nume, cât şi ca ministere. Cele mai tari ministere care asigură un control perfect al situaţiei se vor afla în curtea PSD, iar la liberali se vor duce câteva ministere fără pondere vitală. Oricum nimic nu se va mişca până după desemnarea premierului care se face probabil între Crăciun şi Anul Nou, cel mai repede. Aştept cu interes să văd dacă preşedintele Băsescu va dori să înghită o broască sau direct un porc, funcţie de c

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armistițiul de trei zile ordonat de Vladimir Putin a intrat în vigoare. „Încetarea focului pentru a marca cea de-a 80-a aniversare a Marii Victorii a început”

Libertatea acum 2 ore
Ordinul unilateral al președintelui rus Vladimir Putin pentru un armistițiu de trei zile în Ucraina a intrat în vigoare joi, programat să coincidă cu comemorările Zilei Victoriei în Rusia. Kremlinul a prezentat această mișcare drept un „test” al dis

Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu, prima ședință pe 8 mai. Bugetele CNI și ANM, pe ordinea de zi

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul interimar condus de Cătălin Predoiu se reunește joi, 08 mai, în prima ședință. Urmează să aprobe, între altele, și un proiect de hotărâre despre bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Societății Compania Națională de Investiții '

FOTO-VIDEO. Incendiu la un depozit din București! A fost emis mesaj RO-ALERT

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu s-a produs în această dimineață de 08 mai, la un depozit în strada Sabareni, anunță ISU București-Ilfov. Suprafata de manifestare este de aproximativ 500 mp, cu posibilități de propagare la un alt depozit și o locuință. Din fericire, inc

Video Zeci de studenți arestați la Universitatea Columbia în timpul unui protest pro-palestinian

Adevarul acum o ora
Poliția din New York a arestat zeci de studenți ai Universității Columbia, după ce aceștia au ocupat o parte din biblioteca principală, într-un protest amplu față de războiul din Gaza.

Lituania şi-a închis spaţiul aerian pentru liderii slovac şi sârb în drum spre Rusia / Președintele Nauseda a declarat că interdicţia e cauzată de perturbările GPS din regiune

G4Media acum o ora
Lituania şi-a închis spaţiul aerian pentru zborurile care îi transportau pe liderii slovac şi sârb la Moscova pentru parada cu ocazia victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, a anunţat miercuri preşedintele Gitanas Nauseda, relatează Reuters.,

Nuno Mendes, după ce PSG a ajuns în finala Ligii Campionilor: A mai rămas un meci pentru a face istorie

News.ro acum 34 minute
Nuno Mendes, fundaşul echipei Paris Saint-Germain, a declarat că jucătorii parizieni mai au un meci pentru a intra în istorie, referindu-se la finala Ligii Campionilor, din 31 mai, cu Inter Milano. „Este o zi mare pentru noi, suntem mândri şi ferici

Statele Unite ar putea elimina taxele vamale pentru scaune auto şi cărucioare importate din China

Mediafax acum o ora
Secretarul Trezorerie, Scott Bessent a confirmat, în cadrul unei audieri în Congres, că acest scutiri de taxe sunt discutate. Reprezentanta democrată, Ayanna Pressley a atras atenţia că aproximativ toate carucioarele vândute în SUA sunt fabricate în

Scad vânzările de Apple Watch / Compania nu a mai lansat un model SE de mai bine de doi ani

G4Media acum 2 ore
Apple se confruntă cu scăderea vânzărilor de Apple Watch, în condiţiile în care compania nu a mai lansat un model SE de mai bine de doi ani, transmite News.ro. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și s

Conclav la Vatican Fum negru a ieşit pe un coş al Capelei Sixtine. Noul Suveran Pontif n-a fost ales după primul scrutin (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
În seara de miercuri, 7 mai 2025, cardinalii electori din Capela Sixtină, unde au intrat în conclav la ora 16.30, au transmis în exterior tradiționalul semnal al fumului, dar unul de culoare neagră, anunțând că alegerea noului papă a fost amânată pe

Răspunsul lui Nicușor Dan, întrebat ce va face dacă George Simion va deveni președintele României

Libertatea acum 10 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat în turul doi la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri, 7 mai, că dacă președintele AUR, George Simion, va deveni președinte, el nu va face nimic special, dar nu știe ce se va întâmpla cu România pentr

Vremea

București
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

10°/14°
dum.

7°/18°
Iasi
acum

13°
joi

10°/17°
vin.

8°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/12°
Constanta
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

11°/19°
sâm.

10°/13°
dum.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/17°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/9°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/15°