Sebastian, un copil care ar fi trebuit să se nască sănătos, în urma unei sarcini normale, apoi să trăiască o viaţă frumoasă, alături de familia lui, are acum handicap grav şi trăieşte în fiecare clipă coşmarul cauzat de o eroare la naştere.
Sebastian s-a născut pe 3 august 2007, la Bucureşti, iar o serie de erori medicale au făcut ca micuţul să se stranguleze cu cordonul ombilical. “A venit pe lume aproape mort (scor Apgar 1), doar inimioara îi bătea foarte slab. Resuscitarea lui nu s-a făcut imediat, apoi a durat 20 de minute. Din cauza lipsei de oxigen, creierul i-a fost grav afectat, în special acei centri care ţin de coordonarea mişcărilor. A fost în comă timp de două săptămâni”, explică Gina Lungu, mama lui Sebastian. Diagnosticul la naştere a fost encefalopatie hipoxic-ischemică de gradul trei.
Din momentul naşterii a început o luptă disperată, contra cronometru, pentru viaţa copilului. Evenimentul fericit care ar fi însemnat venirea pe lume a copilului s-a transformat într-unul tragic. La externare, copilul nu plângea, nu vedea, nu auzea, nu se hrănea singur. Ajuns la vârsta de cinci ani, Sebastian vede, aude, zâmbeşte, râde, gângureşte, îşi recunoaşte părinţii şi se bucură. Are jucării, melodii şi reclame preferate, dar nu mănâncă singur, nu merge, nu-şi poate folosi mânuţele pentru a se juca. Nu poate să spună ce-şi doreşte sau dacă-l doare ceva. “Până la zece luni a mâncat printr-un tub pe care i l-am introdus pe gură sau pe nas, până în stomac. Din cauza complicaţiilor pe care le aduce acest timp de hrănire, a trebuit să-l operăm de urgenţă la Viena, unde i s-a pus un tub direct în stomac (gastrostoma) şi-l hrănim în acest mod de atunci. Din cauza afectării centrilor care ţin de coordonarea mişcărilor, Sebastian nu poate înghiţi şi nu coordonează suptul cu înghiţitul”, mai spune mama micuţului. Lipsa de oxigen de la naştere a avut ca