„E o singură coadă, toată lumea stă la coada asta! Unde te duci domnişoarăăăăă?!!!!“ O tanti se agaţă cu mîinile şi cu sacoşele de haina mea. Îmi gîfîie în ureche. „Nesimţito!“ Restul cozii vociferează în sprijinul femeii. Păreau cu toţii excedaţi de atîta aşteptare, descheiaţi la paltoane şi cu personalităţile vraişte.
Făcusem o mare greşeală. Nu mă apropiasem de coadă cum se cuvine. Defensiv, cu capul uşor băgat între umeri, cu mîinile ridicate împăciuitor, cu un zîmbet cît poate omul de cuceritor. Iar textul de prezentare trebuie să fie la rîndul lui cît mai neagresiv, umil, dacă se poate. „Nu vă supăraţi, vreau doar să întreb ceva. Durează o secundă, mulţumesc frumos.“ Şi nici nu trebuie să te apropii foarte tare de tejghea ca nu cumva să creadă lumea aia că pac! o să-ţi arunci hîrtiile în faţa funcţionarei şi pac! îţi faci treaba uite aşa, în faţa lor, ca un nesimţit ce te afli. De oamenii de la o coadă trebuie să te apropii precum un căţelandru de cîinele alfa; cumva dintr-o parte, capul plecat, scheunînd slab şi mestecînd cu nădejde din coadă.
DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie Timp Cine sîntem În poşta de cartier bîntuia încă aerul copilăriei mele din anii ’80. În afară de termopanele din exterior şi de termopanele mititele de la tejghea în care cineva crud făcuse nişte fante înguste cît să nu poţi strînge pumnul în ele, totul era neschimbat. Funcţionarele, halatele lor purtate peste malete, cimentul mozaicat de pe jos, oamenii de la coadă. Din vreo trei ghişee, funcţiona unul singur. Acela unde era coada nervoasă, desigur. De ce? Păi, la unul nu era nimeni, iar la al doilea era o doamnă care ţinea mîinile la urechi în timp ce un muncitor găurea ceva cu bormaşina în tejgheaua ei. Căci urletele de la coada care mă ura brusc, precum un singur trup, cu ura colectivă împotriva alogenului invadator, s-au petr