Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceristul Valentin Nedelcu, denunţătorul în cazul fraudelor bancare de 85 milioane euro

Publicat in Antena 3, joi 13 decembrie 2012 ·

Omul de afaceri Valentin Nedelcu este care a făcut denunţul la DIICOT în dosarul privind fraudele bancare de 85 de milioane de euro, el fiind cel care le-a arătat indicat anchetatorilor persoanele şi mecanismele prin care au fost obţinuţi nelegal bani, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax.

Valentin Nedelcu, fostul soţ al artistei Manuela Fedorca, a fost arestat câteva luni, în 2011, pentru acest gen de fapte.

Concret, în februarie 2011, Nedelcu a fost ridicat de anchetatori şi, ulterior, arestat până în mai 2011, fiind cercetat alături de alte şase persoane.

Potrivit surselor citate, la acel moment, Valentin Nedelcu a făcut un amplu denunţ în care a nominalizat persoane, între care şi directori ai unor bănci, şi le-a explicat anchetatorilor DIICOT toate dedesubturile mecanismului de fraudare folosit de aceştia.

În 11 octombrie, Nedelcu a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost deferit justiţiei pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat. Decizia în acest caz nu este definitivă, iar dosarul se află în prezent în faţa judecătorii apelurilor la Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit surselor citate, Valentin Nedelcu a mai fost condamnat şi în anul 2005 pentru înşelăciune.

Valentin Nedelcu este şi cel care l-a denunţat, în 2004, pe fostul directorul general în Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei (MAA) Gheorghe Reman Domocoş, precum şi fosta conducere a MAA, deferită justiţiei în final, pentru corupţie.

Nedelcu este aceeaşi persoană care, în urmă cu zece ani, ar fi dat anumite sume ce ar fi ajuns la fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Mureşan, pentru favorizarea obţinerii unor credite avantajoase şi a unor prime de export la comercializarea unor produse agricole. Mureşan a fost condamnat d

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 42 minute
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Papa Francisc a folosit un termen insultător pentru a se referi la homosexuali (presă)

HotNews acum 6 ore
Papa Francisc a folosit recent un termen insultător şi vulgar vorbind despre homosexualii din Biserica Catolică, au relatat luni mai multe canale media italiene, potrivit AFP. Papa FranciscFoto: Evandro Inetti/ZUMA / SplashNews.com / Splash / Profim

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 12 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 9 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 9 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 12 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 13 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 26 minute
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 7 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

15°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

14°
mar.

14°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°