Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Puterea imaginaţiei şi expresivitatea te fac scriitor”

Publicat in Ceahlaul, joi 13 decembrie 2012 ·

- interviu cu criticul literar Adrian G. Romilă – * Tocmai ai lansat romanul tău „În drum spre sud” la Gaudeamus, într-o companie literară selectă. Eşti mulţumit de primele ecouri ale cărţii? - L-am lansat la Gaudeamus, într-adevăr, la standul editurii Brumar, o respectabilă producatoare de cărți bune, în ultimii ani, sub conducerea poetului Robert Șerban. Au vorbit doi critici literari tineri, destul de importanți, Daniel Cristea-Enache și Ioan Stanomir, de a căror amiciție mă bucur de ceva timp. Primele ecouri încă nu au avut timp să apară, au fost doar ecouri private, ca să zic așa, adică impresii de lectură ale celor care l-au citit deja. Și au fost multe, bune, calde, empatice. Încurajatoare, într-un cuvânt. Dar, ca scriitor, sigur, mă aștept la orice, pot fi și cititori sau critici care să nu-mi agreeze proiectul, asta e. Nu-s de neglijat nici cronicile negative, deși recunosc că nu mă aștept la ele. Pentru doritori, romanul meu se găsește la vânzare în librăria Humanitas. Sper să-i fac o lansare și aici, la Piatra Neamţ. Vreau să fac o lansare dublă, împreună cu Adrian Alui Gheorghe, tocmai a lansat si el o carte la Gaudeamus, ne-am văzut acolo. * Cine ţi-a trezit pasiunea pentru scris şi citit? De unde vine? Când „te-ai apucat serios” de scris, conştientizând că textul tău va fi parcurs de mii de priviri? - Pentru copiii și adolescenții crescuți în comunism (sunt născut în 1974), lectura era o formă de evadare, singura la îndemână, singura onorabilă. Dvs. știți mai bine ca mine asta. Am fost un devorator de cărți, mama avea o bibliotecă bună. Și am rămas astfel. De scris m-am apucat tot de prin școală, făceam compuneri originale, remarcate imediat de profesoara de română. La fel, în liceu eram printre puținii îndrăgostiți de umanioare (era un liceu de matematică-fizică, Liceul Militar de Marină, mai precis, din Constanța), deci am fost preferatul p

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Constanţa: Un student a incendiat un profesor, nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen/ Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni la un picior

News.ro acum o ora
Un student de la o universitate din Constanţa a incendiat, joi, un profesor, pentru că era nemulţumit de nota pe care acesta i-o acordase la un examen. Victima, în vârstă de 70 de ani, a suferit răni minore la un picior. Studentul l-ar fi stropit pe

Kelemen Hunor: UDMR va avea un candidat la preşedinţie

Mediafax acum o ora
„Indiferent când vor avea loc alegerile prezidenţiale, comunitatea maghiară din România va avea un candidat. Maghiarii trebuie să aibă o voce la alegerile prezidenţiale”, a declarat Kelemen Hunor la şedinţa de joi a Consiliului Reprezentanţilor Unio

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 14 minute
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Evaluare Națională 2024 – matematică: Ce subiecte au primit elevii și cum trebuiau rezolvate

Wall-Street.ro acum 45 minute
Elevii de clasa a VIII-a au susținut pe 27 iunie proba la matematică din cadrul examenelor de Evaluare Națională 2024. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a a început pe 25 iunie, cu proba la limba și literatura română și a continuat cu

UPDATE - Grav accident rutier între un camion şi un autoturism, în judeţul Bihor. Echipajele medicale au încercat resuscitarea unui bebeluş, fără rezultat, fiind declarat decesul/ Traficul pe DN 19E este blocat

News.ro acum 23 minute
Cinci persoane, între care un copil, au fost implicate într-un accident rutier produs, joi după-amiază, în judeţul Bihor, unde un autoturism şi un camion s-au ciocnit. Printre victime se numără un bebeluş de 10 luni, găsit în stop cardio-respirator,

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum o ora
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

SAGA festival - Zona de concert, extinsă pe aeroport. 30.000 de noi abonamente, puse în vânzare pentru cele trei zile

News.ro acum 3 ore
SAGA festival se extinde cu 25.000 de metri pătraţi, mărind zona din jurul scenei principale şi amenajând un nou spaţiu pentru mâncare şi băuturi. Odată cu extinderea spaţiului, organizatorii anunţă suplimentarea numărului abonamentelor de acces gen

Milioane de români beneficiază de măsurile care au dus la reducerea inflației

Adevarul acum 57 minute
Măsurile implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu produc efecte și în alte sectoare decât cele direct vizate. Pe lângă impactul direct de scădere continuă a inflației și creșterea puterii de cumpărare a românilor, efectul se resimte și în s

Marcel Ciolacu, la şedinţa liderilor PES de la Bruxelles: Familia noastră politică europeană urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conducere a UE

News.ro acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a participat la şedinţa liderilor social-democraţi europeni (PES) de la Bruxelles, el afirmând că familia politică europeană socia-democrată urmează să fie reprezentată mult mai bine în viitoarea structură de conduc

UPDATE - Bucureşti - O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani, găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 / Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis

News.ro acum 4 ore
O tânără de 17 ani şi un bărbat de 24 de ani au fost găsiţi morţi într-o cameră a unui hotel din Sectorul 6 al Capitalei. Din primele date, bărbatul a ucis-o pe fată, iar apoi s-a sinucis. Surse judiciare afirmă că cei doi au mers împreună în camera

Vremea

București
acum

32°
joi

20°/32°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

32°
joi

18°/32°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

27°
joi

18°/27°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
joi

17°/32°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

31°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°