România este o pată neagră pentru turiştii germani şi are o imagine care suferă masiv, iar acesta este unul dintre motivele pentru care Touristik Union International (TUI) aduce anual pe litoralul românesc sub 1.000 de turişti, iar în Bulgaria 250.000, a declarat joi Dragoş Anastasiu, reprezentantul TUI în România, citat de Mediafax.
"Turiştii germani fie nu văd România, nu ştiu absolut nimic despre România, este o gaură, o pată neagră. N-au auzit nimic, nici de bine, nici de rău. Sunt însă destul de mulţi care asociază România cu lucrurile care s-au întâmplat în ultimii 20 de ani, începând de la omorârea unui preşedinte în ziua de Crăciun, mineriade, val de azilanţi şi tot felul de furăcioşi la bănci...", a spus Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, care reprezintă din toamna anului 2010 interesele concernului TUI în România.
El crede că turiştii care vin în România sunt încântaţi, pentru că aşteptările lor sunt minime.
"Realitatea noastră, aşa cum este ea, fără autostrăzi, fără spaţii verzi, cu câini vagabonzi şi aşa mai departe, oricum este mai bună decât percepţia", a afirmat Anastasiu.
Acesta a adăugat că imaginea României în străinătate "suferă masiv", dar ştie că lucrurile sunt pregătite la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru ca proiectele de promovare să înceapă în 2013, spre mijlocul anului, şi să fie la "turaţie maximă" în 2014.
"Măsurile luate pe partea de promovare, la nivel local, nu le ştiu. Ştiu că au fost fondurile europene absorbite la nivel de principiu, adică se pot lua banii, ştiu că proiectul de promovare a României este făcut şi ştiu că acest lucru va demara în următoarele luni", a spus el.
Întrebat dacă statul a sprijinit turismul în acest an, reprezentantul TUI a afirmat: "Anul ăsta nu s-a simţit aproape nimic".
Potrivit şefului Eurolin