Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sabin Cutaş - „Este momentul pentru un sistem de taxare mai echitabil"

Publicat in Ziua Constanta, joi 13 decembrie 2012 ·

Strasbourg, 12 decembrie 2012, Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European (PE), a atras atenţia asupra avantajelor adoptării taxei pe tranzacţiile financiare. El şi-a exprimat speranţa ca un număr cât mai semnificativ de state membre ale Uniunii Europene să implementeze această taxă. Intervenţia eurodeputatului român a avut loc în contextul dezbaterii din plenul PE privind taxa pe tranzacţiile financiare. Aceasta din urmă vizează impozitarea tuturor tranzacţiilor şi urmareşte a asigura o contribuţie mai echitabilă din partea sectorului financiar. „Unsprezece state ale Uniunii Europene au decis recent să se coordoneze, prin intermediul procedurii de cooperare consolidată, în implementarea taxei pe tranzacţiile financiare. Doresc să salut această iniţiativă şi sper ca aceasta să fie imitată cât mai rapid de ceilalţi membrii ai UE", a declarat Sabin Cutaş. „Cetăţenii nu pot plăti la nesfârşit preţul unei crize economice şi financiare pe care nu au provocat-o.Este momentul pentru un sistem de taxare mai echitabil, prin care băncile să contribuie, la rândul lor, la eforturile pentru ieşirea din situaţia dificilă în care se află astăzi continentul european", a adăugat eurodeputatul român. „Chiar dacă reprezintă un procentaj modest al tranzacţiilor efectuate, această taxă va reduce volatilitatea observată pe pieţele financiare, descurajând tranzacţiile pe termen scurt. Ea va aduce totodată bugetelor o sumă importantă, care ar putea fi folosită pentru a investi în cercetare, eficienţă energetică, sănătate sau educaţie, contribuind la creşterea economică", a conchis Sabin Cutaş. Strasbourg, 12 decembrie 2012, Europarlamentarul Sabin Cutaş, membru al Comisiei pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European (PE), a atras atenţia asupra avantajelor adoptării taxei pe tranzacţiile financiare. El şi

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a anunțat că acceptă să fie premier, dacă George Simion va fi votat președintele României

Libertatea acum 3 ore
Fostul candidat la președinție la alegerile din noiembrie 2024, Călin Georgescu, a recunoscut vineri, 16 mai, că vrea un tandem cu George Simion, dacă acesta va câștiga turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Maia Sandu a votat la ambasada României la Tirana

HotNews acum 4 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care are și cetățenia română, a votat, vineri, pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România și a publicat un clip video pe Instagram de la secția de votare. Sandu se află în Albania la Sum

EXCLUSIV Libra Bank a blocat conturile AUR și a sesizat Oficiul pentru Spălarea Banilor pentru ”tranzacții suspecte” către firme controlate de Maricel Păcuraru, patronul Realitatea TV / Marius Lulea a refuzat să declare sursa averii

G4Media acum 8 ore
Libra Bank a blocat în acest an conturile AUR și conturile a trei firme la care prim-vicepreședintele AUR Marius Lulea e asociat, au declarat surse guvernamentale pentru Economedia. Banca a blocat conturile pentru că Marius Lulea nu a declarat sursa

Reacția lui Nicușor Dan după ce Anamaria Gavrilă i-a cerut să facă un consult psihiatric: „E nevoie de bun simț”

Libertatea acum 4 ore
Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a răspuns recent la o serie de acuzații controversate, în cadrul unui interviu la Prima News. Acesta a fost întrebat despre solicitarea liderului POT, Anamaria Gavrilă, de a face un con

Macron anunță că Europa pregătește sancţiuni împotriva Moscovei „în coordonare” cu Washingtonul

HotNews acum 2 ore
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că europenii continuă să pregătească sancțiuni împotriva Rusiei „în coordonare” cu Statele Unite, pe care le-ar impune dacă Moscova va continua să refuze o încetare a focului în Ucraina, relatea

Alegeri prezidențiale 2025 Peste 196.000 de alegători au votat până la ora 20.40 în străinătate

Ziua Constanta acum 5 ore
În diaspora, până vineri, 16 mai 2025, la ora 20:40, 196.572 de alegători s-au prezentat la urne pentru a-și exercita dreptul la vot la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Potrivit AEP, de la deschiderea urnelor și până vi

Reacții tăioase după ce Ștefan Bănică Jr. a anunțat cu cine votează dintre George Simion și Nicușor Dan: „Lipsă de respect față de fani”, „Nu mă așteptam”

Libertatea acum 2 ore
Ștefan Bănică Jr. și-a atras un val de comentarii negative pe pagina de Facebook vineri, 16 mai, după ce a anunțat public că îl votează pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale care vor avea loc peste două zile.

Avertismentul MAI, înainte de alegeri: A fost reactivată rețeaua de site-uri clonate care imită instituții și publicații / Cum păcălesc utilizatorii

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) trage un semnal de alarmă privind o campanie de influențare a alegerilor prezidențiale din România, desfășurată printr-o rețea de pagini clonate care imită site-uri oficiale, televiziuni și publicații cunoscute. P

Evadare în masă dintr-o închisoare din New Orleans: 10 deținuți periculoși sunt căutați

Adevarul acum 2 ore
O amplă operațiune de căutare este în desfășurare în statul american Louisiana, după ce 11 deținuți au evadat vineri dimineață dintr-o închisoare din orașul New Orleans. Până acum, doarun fugar a fost prins. Ceilalți 10 sunt considerați „înarmați și

Ion Cristoiu: „Operațiunea Nicușor Dan președinte e în grafic”

Gandul acum 8 ore
Jurnalistul Ion Cristoiu lansează un șir de acuzații pe contul său de pe platforma X. Mai exact, acesta acuză că sondajele care îl arată pe Nicușor Dan în fața lui George Simion ar face parte dintr-o „operațiune”. „Operațiunea Nicușor Dan Președinte

Vremea

București
acum

10°
sâm.

8°/15°
dum.

8°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/21°
Iasi
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/20°
lun.

7°/17°
mar.

6°/10°
Constanta
acum

13°
sâm.

8°/13°
dum.

9°/19°
lun.

13°/22°
mar.

11°/19°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

7°/14°
dum.

6°/16°
lun.

7°/13°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

7°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/17°
mar.

8°/19°