Prima reuniunea a Parlamentului, prima bătaie între parlamentarii opoziţiei şi cei ai puterii. S-a întâmplat la vecinii noştri din Ucraina, după acuzaţii de trădare.
Parlamentarii din ambele tabere s-au luptat şi s-au călcat în picioare pentru a ajunge la tribuna vorbitorilor. Doi dintre politicienii din opoziţie au fost blocaţi şi nu au putut să ajungă la tribună pentru a-şi depune jurământul, fiind acuzaţi de tabăra adversă că şi-au trădat alegătorii, transmite Rador, care citează Euronews.
“Aceste persoane sunt trădătoare, au jurat pe Biblie, au făcut un jurământ faţă de poporul ucrainean că vor rămâne în opoziţie, dar au trecut în cealaltă parte”, a declarat unul dintre parlamentarii opoziţiei. “I-am văzut pe unii parlamentari activând în diferite partide şi părăsindu-le apoi pentru altele sau pentru a deveni candidaţi independenţi. Nu ar trebui să existe acest fel de sclavagism politic”, a declarat un politician din partea puterii.
În timp ce în incinta parlamentului de la Kiev politicienii se încăierau, în faţa clădirii parlamentului s-au adunat aproximativ 100 de persoane pentru o demonstraţie anti-fascism. O grupare feministă protesta, de asemenea, faţă de corupţia din guvernul ucrainean. Scandalurile din conducerea Ucrainei ar putea pune în pericol votul de încredere pe care ar trebui să-l primească noul premier, Mikola Azarov, subliniază corespondenţii Euronews.
Prima reuniunea a Parlamentului, prima bătaie între parlamentarii opoziţiei şi cei ai puterii. S-a întâmplat la vecinii noştri din Ucraina, după acuzaţii de trădare.
Parlamentarii din ambele tabere s-au luptat şi s-au călcat în picioare pentru a ajunge la tribuna vorbitorilor. Doi dintre politicienii din opoziţie au fost blocaţi şi nu au putut să ajungă la tribună pentru a-şi depune jurământul, fiind acuz