Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Discovery ar putea prelua 20% din grupul Eurosport

Publicat in Mediafax, joi 13 decembrie 2012 ·

Discovery Communications, care deţine mai multe canale de documentare la nivel internaţional, între care şi Discovery Channel, ar putea prelua 20% din grupul Eurosport, deţinut de compania media franceză TF1, pentru o sumă de 170 de milioane de euro, informează broadbandtvnews.com.

Discovery Communications ar putea prelua în cele din urmă controlul total asupra grupului Eurosport, conform propunerii făcute de Nonce Paolini, CEO al grupului media francez TF1, mai scrie broadbandtvnews.com.

Board-ul de conducere al reţelei comerciale de televiziune franceze a fost de acord ca Paolini să finalizeze negocierile cu compania Discovery. Propunerea vizează ca Discovery să preia 20% din acţiunile grupului Eurosport, care include Eurosport International şi Eurosport France, pentru 170 de milioane de euro.

Totodată, în cadrul acestei negocieri, Discovery are posibilitatea să îşi crească participaţia în cadrul grupului Eurosport până la 51% într-un interval de doi ani. Dacă Discovery îşi va exercita această opţiune, TF1 ar putea negocia şi vânzarea restului de 49% din acţiuni, fapt care ar putea conduce la un control total al Discovery asupra Eurosport.

De asemenea, Discovery ar urma să devină acţionar şi în televiziunile de documentare TV Breizh, Ushuaia TV şi Stylia, deţinute de TF1. Iniţial, Discovery ar urma să preia 20% din aceste canale pentru 14 milioane de euro, însă îşi va putea creşte participaţia la aceste televiziuni până la 49%.

Pe 13 noiembrie 2012, grupul TF1 şi Discovery Communications au anunţat că poartă negocieri pentru a realiza o alianţă strategică, menită să "creeze valoare" pentru ambele companii, în trei domenii-cheie: creşterea veniturilor Eurosport, sporirea ofertelor "pay TV" ale ambelor companii (canalele cu plată, n.r.), dezvoltarea unei relaţii avantajoase în privinţa producţiei de conţinut.

Discovery Communi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 26 minute
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Avocat reținut după ce a lovit un jandarm în gât, în timpul protestului din Piața Victoriei. Parchetul cere arestarea sa preventivă

HotNews acum o ora
Un avocat a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi agresat fizic un jandarm în timpul protestului antiguvernamental desfășurat duminică în Piața Victoriei. Potrivit Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, procurorii au înaintat dosar

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 4 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum o ora
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Bolojan: Vrem să susţinem proiecte-pilot în care să introducem salarizarea medicilor în funcţie de performanţă

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a afirmat luni că există o lipsă a criteriilor de performanţă în sistemul de sănătate, din punct de vedere al salarizării medicilor, context în care Guvernul are în vedere susţ

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 4 ore
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Ilie Bolojan și Alexandru Rogobete anunță pachetul de măsuri pentru reforma sănătății, la ora 17:00

HotNews acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, urmează să anunțe luni, la ora 17:00, într-o conferință de presă comună, un pachet de măsuri pentru reforma sănătății. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat deja o serie

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o cu maşina din spate / O hărțuia și inista să se împace cu el sub amenințarea că o va ucide

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi omoare fosta concubină lovind-o intenţionat cu maşina în timp ce femeia circula ca pieton pe o stradă din Cernavodă, a informat luni Parch

Vremea

București
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

36°
lun.

19°/37°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°