Primarul Sibiului Klaus Iohannis a declarat, joi, că hotărârea luată de guvern de a actualiza taxele locale cu rata inflaţiei este bună dar că trebuia luată mai devreme.
„În esenţă hotărârea este bună dar trebuia luată mai devreme, trebuia să vină în varianta optimală în prima parte a anului, în martie sau aprilie. Guvernul de atunci a avut alte preocupări, şi cel care a venit a avut altele, dar bine că s-au gândit şi acum, că anumite lucruri trebuie reglementate în această ţară. E un lucru bun. Nu e vorba de o majorare, ci de acceptarea creşterii cu rata inflaţiei, practic nu se majorează ci se actualizează”, a declarat, joi, primarul, într-o conferinţă de presă.
Acesta a explicat că direcţiile din cadrul primăriei vor întocmi un raport care va fi dsciutat apoi cu consilierii FDGR şi va fi luată o hotărâre.
„E posibil ca şi noi să actualizăm aceste valori. Noi de principiu am aplicat deja acel 20 la sută acum mai mulţi ani, când a apărut şi am păstrat de atunci nivelul impozitelor fiindcă nu s-a putut majora fără această hotărâre de guvern. Cum o scădere nu intră în discuţie, putem să majorăm cu până la cuantumul cumulat al inflaţiei din 2010 până acum, care este în jur de 16 la sută. Valoric, impozitele pot creşte, dar tehnic această creştere nu reprezintă decât o actualizare. Pentru omul de acasă e egal cum se numeşte, va plăti un pic mai mult”, a explicat Iohannis.
Ultima majorare a taxelor locale la Sibiu a avut loc în 2009.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a declarat, miercuri, că nivelul taxelor locale prevăzute în grilă creşte cu 16,05% ca urmare a indexării cu rata inflaţiei pe trei ani şi a precizat că, faţă de suma rezultată, autorităţile locale pot decide o creştere sau o scădere într-o marjă de 20%.
Primarul Sibiului Klaus Iohannis a declarat, joi, că