News Cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătoriei au fost premiate de executivul primăriei. Acestea au primit câte un buchet de flori, o diplomă şi un premiu în bani în valoare de 300 lei.
„Este o bucurie pentru noi că sunteţi aici, vreau să vă felicit pentru faptul că aţi reuşit atâta timp să păstraţi această convieţuire care nu e un lucru uşor şi, de asemenea, că aţi dat dovadă de înţelegere şi înţelepciune. Sunteţi şi un model pentru cei mai tineri deoarece în zilele noastre e din ce în ce mai greu să păstrezi şi să conduci o familie. Vreau să vă asigur că tot timpul uşa Primăriei va fi deschisă, uşa mea va fi deschisă şi vom face tot ce putem pentru a vă sprijini.
Sunteţi o prioritate pentru noi şi, în acest sens, am inaugurat în urmă cu o săptămână un club al pensionarilor, în cartierul Sucevei, şi în cursul anului viitor urmează să mai inaugurăm şi altele, în fiecare cartier, pentru a nu fi la o distanţă foarte mare de locuinţele dumneavoastră. Vă aşteptăm pe cei care locuiţi în zona Primăverii-Sucevei să vă înscrieţi deja în acel club al pensionarilor, e un club care îşi propune să pună la dispoziţie diverse mijloace de socializare, de întâlnire, într- un anumit cadru. Încă o dată, felicitări, vă doresc multă sănătate, bucurie, ani îndelungaţi şi să ne revedem cu bine”, acesta a fost mesajul primarului Ovidiu Portariuc.
News Cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătoriei au fost premiate de executivul primăriei. Acestea au primit câte un buchet de flori, o diplomă şi un premiu în bani în valoare de 300 lei.
„Este o bucurie pentru noi că sunteţi aici, vreau să vă felicit pentru faptul că aţi reuşit atâta timp să păstraţi această convieţuire care nu e un lucru uşor şi, de asemenea, că aţi dat dovadă de înţelegere şi înţelepciune. Sunteţi şi un model pentru cei mai tineri deoarece în zilele noa