Diana Catană, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, a revenit acasă cu medalia de argint, adjudecată la Olimpiada Internaţională de Ştiinţe pentru Juniori, care a avut loc în Iran, la începutul lunii decembrie. La ediţia precedenta a Olimpiadei Internaţionale de Ştiinţe pentru Juniori, ce s-a desfăşurat în Africa de Sud, Constanţa a fost reprezentată de trei mircişti, care s-au întors cu trei medalii. Ioan Ignat a obţinut medalia de argint, iar colegii săi Daniel Aleca şi Ştefania Moroianu - medalii de bronz.
Cine este Diana Catană?
Pasionată de fizică, biologie şi chimie, îndrăgostită de spaţiul cosmic, pe care vrea să-l colonizeze, aceasta este Diana Andreea Catană, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân. Anul trecut, Diana, alături de colegii săi de la Centrul de Cercetare a Elevilor de la Colegiul Mircea cel Bătrân, coordonat de profesorul Ion Băraru, a câştigat premiul III pentru proiectul Hestia, la concursul „Sacrament Design", organizat de NASA Ames Space Settlement Design Contest 2012. Pentru ea, concursurile organizate de NASA au devenit deja o tradiţie. Anul trecut, Diana şi echipa din care a făcut parte şi-au adjudecat premiul II la concursul de proiectare a unei staţii spaţiale. „Drumul spre ştiinţă a fost deschis mai întâi prin concursuri la matematică, precum «Arhimede», «Cangurul», «Lumina Math», la care am obţinut numeroase premii. După acestea a urmat descifrarea tainelor fizicii, chimiei şi biologiei. Pas cu pas, au venit şi rezultatele, calificări la etapele naţionale ale olimpiadelor de fizică şi de chimie", ne-a povestit Diana Andreea. Primele premii importante au venit în clasa a VII-a, când Diana a obţinut o menţiune la Olimpiada Naţională de Fizică şi premiul al III-lea la Concursul Naţional de Chimie „Raluca Ripan", urmat de premiul al III-lea la etapa naţionala a Olimpiadei de Ş