La ultima şedinţă a Comitetului de Politică Monetară al Federal Reserve s-a anunţat lansarea unui nou program de relaxare cantitativă. QE4, conform acronimului care include şi numărul noii iteraţii monetare sau QE4EVER conform descrierii mai plastice de la ZeroHedge, presupune achiziţionarea de pe piaţa secundară a obligaţiunilor pe termen lung emise de guvernul american.
Valoarea lunară a noilor achiziţii va fi de 45 de miliarde de dolari, iar noul program va începe în ianuarie 2013, adăugându-se programului QE3 iniţiat doar cu trei luni în urmă. Astfel, Fed-ul va tipări câte 85 de miliarde de dolari pe lună de la începutul anului viitor (n.a. programul QE3 are o valoare lunară de 40 de miliarde de dolari, care sunt utilizaţi pentru cumpărarea obligaţiunilor ipotecare).
Scopul este mai mult decât nobil: stimularea economiei şi reducerea şomajului. Nu mai contează că niciunul dintre programele anterioare nu a contribuit la îmbunătăţirea condiţiilor economice, ci doar la "coafarea" solvabilităţii sistemului bancar.
Bloomberg prezintă decizia lui Ben Bernanke drept o premieră istorică: "Bancherii centrali au legat, pentru prima dată, evoluţia dobânzii de politică monetară de ţinte economice", în condiţiile în care preşedintele Federal Reserve a declarat că dobânzile se vor menţine scăzute cât timp şomajul rămâne peste 6,5%, iar prognoza inflaţiei nu va depăşi 2,5% în următorii doi ani.
"Trecerea la stabilirea unor praguri pentru variabilele economice reprezintă o altă inovaţie a lui Bernanke", mai scrie Bloomberg.
Inovaţie, într-adevăr! Singurul lucru care i-a mai rămas preşedintelui Federal Reserve este să treacă la paraşutarea directă a sacilor cu "bani" din elicopter. "Guvernul SUA are o tehnologie, numită tiparniţă, care îi permite să producă la discreţie dolari fără niciun cost", declara Bernanke în 2002.
"Condiţiile existente