Şapte directori de bănci sunt suspectaţi de o fraudă de 85 de milioane de milioane de euro sprijinind obţinerea ilegală a unor credite bancare. Procurorii DIICOT efectuează în această dimineaţă 48 de percheziţii în Bucureşti şi judeţele Satu Mare, Ilfov şi Vâlcea. Acţiunea vizează destructurarea unui grup infracţional organizat, constituit din 58 de persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi spălarea banilor, se arată într-un comunicat DIICOT.
UPDATE 17.30 Dumitru Creştin nu este implicat în cazul privind fraudele bancare, potrivit unui comunicat de presă din partea acestuia.
"Vă scriem ca urmare a numeroaselor articole publicate în ultima vreme în mass-media din Romania legate de fraudele bancare de 85 milioane de euro, în cadrul cărora a fost vehiculat numele lui Dumitru Creştin, ca fiind implicat în aceasta investigaţie. Dorim să atragem atenţia asupra câtorva aspecte importante: Familia Creştin este compusă din trei fraţi şi o soră, iar Dumitru nu este implicat în ancheta desfăşurată de DIICOT în cazul fraudelor bancare", se arată în comunicatul acestuia.
Mai mult decât atât, spune sursa citată, Dumitru Creştin "nu a luat niciun credit bancar pentru afaceri comune sau manageriate împreună cu fraţii săi. Prin urmare, Dumitru Creştin nu a fost perchezitionat sau cercetat de catre DIICOT în cazul fraudelor bancare în valoare de 85 de milioane euro şi se află în continuare pe teritoriul României".
UPDATE 17.10 Omul de afaceri Marius Locic a ajuns la DIICOT pentru audieri. El a susţinut că nu are încă o calitate în acest dosar. Locic a declarat că lucrează cu băncile la care are mai multe credite pentru a putea rambursa banii, lucru pe care a lăsat să se înţeleagă că nu a mai reuşit să-l facă în ultima vreme.
Locic a spus că săptămâna