Echipa naţională a României a pierdut meciul disputat în această seară cu Germania, 23-25 la Campionatele Europene de handbal feminin din Serbia. Clara Vădineanu, de la "U" Jolidon, a reuşit 7 goluri, fiind desemnată cea mai bună jucătoare din echipa României.
Clara Vădineanu a fost una din remarcatele partidei dintre România şi Germania, pierdut de "tricolore" cu 23-25, fiind desemnată cea mai bună jucătoare din tabăra tricolorelor, pe site-ul oficial al competiţiei. Ea a reuşit în total 7 goluri, din care 4 de la 7 metri, într-un moment în care România era dominată categoric şi nu reuşea să înscrie nici din acest gen de lovituri. Vădineanu a fost cea mai bună marcatoare a României, alături de Nechita, care a avut şi ea 7 reuşite.
"Suntem triste că am pierdut. Începutul meciului a fost foarte dificil dar mă bucur că am jucat mai multe minute şi sper că la fel se va întâmpla şi în viitor astfel încât să-mi pot ajuta echipa mai mult", a declarat Clara Vădineanu pe site-ul oficial al Campionatului European de handbal feminin din Serbia.
Handbalista legitimiată la "U" Jolidon Cluj a fost trimisă de Gheorghe Tadici în teren pe fondul jocului slab al interilo din prima parte a meciului, jucând pentru prima oară în turneu mai mult de o repriză, mai exact peste 47 de minute.
După ce Brădeanu a trimis o lovitură de la 7 metri pe lângă poartă Tadici i-a încredinţat loviturile de la 7 m Clarei Vădineanu, care a reuşit un procentaj de 100% din aceste aruncări, înscriind 4 din 4, în faţa unui portar Clara Woltering aflat în mare formă, în special în prima parte a jocului.
O altă jucătoarea de la "U" Jolidon, Nicoleta Dincă a evoluat 30 de minute cu Germania, fără a se remarca însă. Cea de-a treia handbalistă de la Cluj, Magdalena Paraschiv, nu a jucat în acest meci.
De la Germania cea mai bună jucătoare a fost Laura Steinbach, care a avut un p