Sistemul de Ambulanţă va trece din 2013 în administrarea Ministerului Sănătăţii. De asemenea, gărzile vor fi plătite cu bani şi nu cu zile libere, ca până acum.
Anunţul a fost făcut miercuri de ministrul Raed Arafat care a adăugat că finanţarea Serviciului de Ambulanţă va fi asigurată de la bugetul de stat, începând cu luna martie a anului viitor.
"Serviciul de Ambulanţă trece la bugetul de stat începând cu luna martie anul viitor, iar intenţia este să asigurăm finanţarea sistemului de urgenţă la nivel de buget, nefiind un sistem care face diferenţa între asigurat şi neasigurat. Este un lucru normal, pentru că ambulanţa trebuie să intervină la orice cetăţean, indiferent de calitatea de asigurat, dar cel mai important lucru şi cu impact important asupra capacităţii de intervenţie este că s-a aprobat o formă prin care asistenţii medicali şi ambulanţierii şi dispecerii de la serviciile de ambulanţă să poată să efectueze gărzi pentru a putea să fie plătite orele suplimentare pe care ei le făceau şi care acum trebuia să le recupereze ca ore libere", a declarat Arafat, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
El a subliniat faptul că, până în prezent, doar medicii efectuau un serviciu de gardă remunerat.
Măsurile sunt cuprinse într-o ordunanţă de urgenţă aprobată în şedinţa de Guvern.
Sistemul de Ambulanţă va trece din 2013 în administrarea Ministerului Sănătăţii. De asemenea, gărzile vor fi plătite cu bani şi nu cu zile libere, ca până acum.
Anunţul a fost făcut miercuri de ministrul Raed Arafat care a adăugat că finanţarea Serviciului de Ambulanţă va fi asigurată de la bugetul de stat, începând cu luna martie a anului viitor.
"Serviciul de Ambulanţă trece la bugetul de stat începând cu luna martie anul viitor, iar intenţia este să asigurăm finanţarea sistemului de urgenţă la nivel de buget, nefiind un sistem care fac