* campania a cuprins elevii de clasa a II-a şi a III-a
Peste 5.400 de elevi de clasa a II-a şi a III-a au primit vaccinul antipolio, în cadrul campaniei care s-a derulat în perioada 5 - 23 noiembrie. Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Brăila, la clasa a II-a au fost catagrafiaţi 3.048 de copii, iar la clasa a III-a alţi 2.927, însă nu toţi au fost vaccinaţi. Pentru copiii eligibili, dar care au febră ori sunt răciţi în perioada stabilită pentru vaccinare se poate solicita amânarea vaccinului. La fel, cei care urmează tratamente, trebuie să întrebe medicul de familie dacă pot sau nu să primească şi vaccin antipoliomielitic sau trebuie şi ei să ceară amânare. Astfel, au fost vaccinaţi 2.760 de elevi de clasa a II-a şi 2.645 de clasa a III-a. Ceilalţi copii nu au primit vaccinul, fie că părinţii au refuzat acest lucru, fie că au avut contraindicaţii temporare ori au absentat de la şcoală.
Campania şcolară de vaccinare are loc la nivel naţional şi este coordonată de Ministerul Sănătăţii. Poliomielita este o boală infecţioasă care apare la vârste mici şi în aproximativ 1% din cazuri, virusul intră în sistemul nervos central, determinând paralizie şi slăbiciune musculară acută. Cea mai comună formă de paralizie se produce în funcţie de nervii implicaţi în coloana vertebrală, care de cele mai multe ori au legătură cu membrele inferioare.
* campania a cuprins elevii de clasa a II-a şi a III-a
Peste 5.400 de elevi de clasa a II-a şi a III-a au primit vaccinul antipolio, în cadrul campaniei care s-a derulat în perioada 5 - 23 noiembrie. Potrivit datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică Brăila, la clasa a II-a au fost catagrafiaţi 3.048 de copii, iar la clasa a III-a alţi 2.927, însă nu toţi au fost vaccinaţi. Pentru copiii eligibili, dar care au febră ori sunt răciţi în perioada stabilită pentru vaccin