Marele regizor Liviu Ciulei, precum şi actorii Emil Hossu, Şerban Ionescu şi Ion Lucian vor primi post-mortem câte o stea pe Aleea Celebrităţilor din Bucureşti.
Astfel, de la ora 9.30, la Mânăstirea „Radu Vodă", în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea teatrului şi filmului românesc, va avea loc Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire a artiştilor plecaţi dintre noi, după cum informează Teatrul Metropolis.
După comemorarea din biserică, la ora 13.00, vor fi dezvelite, in memoriam, stelele în onoarea celor patru artişti care au marcat teatrul şi filmul românesc.
„Avem bucuria ca, în preajma sărbătorilor de iarnă, în ziua de Sfântul Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole, să readucem în memoria publicului patru mari stele ce strălucesc deja în Galaxia Teatrului Românesc: Liviu Ciulei, Ion Lucian, Emil Hossu, Şerban Ionescu. În sufletele noastre se vor aprinde reflectoare de înaltă tensiune a emoţiilor, ce vor clipi etern prin amintirile lor, care vor rămâne vii în inimile noastre", a declarat George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.
Decernarea celor patru stele se va face în prezenţa foştilor colegi, a prietenilor şi a rudelor artiştilor decedaţi. De asemenea, la eveniment, rudele artiştilor vor primi Placheta Bucureştiului, oferită de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, dar şi câte o stea de aur din partea casei de bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.
Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţiat de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor, care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.
Celebrul Walk of Fame românesc a fost inaugurat în ianuarie 2011. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele altor mari personali