Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euro coboară la 4,49 lei

Publicat in Mesagerul de BN, joi 13 decembrie 2012 ·

-AA+A

Euro coboară la 4,49 lei Profitând de reducerea aversiunii faţă de risc şi de faptul că BNR a redus semnificativ lichiditatea în lei din piaţa monetară, moneda naţională se aprecia joi puternic în faţa euro. Cursul euro cobora de la 4,5317 la 4,5075 lei, minimul ultimelor două săptămâni, însă după 14.00 euro scădea sub pragul de 4,50 lei, până la 4,4880 – 4,4920 lei, valori care se mai înregistrau la jumătatea lui septembrie. Piaţa valutară s-a deschis direct pe apreciere pentru leu, la 4,5220 – 4,5240, faţă de 4,5270 – 4,5290 lei la închiderea de miercuri. Vânzarea de valută s-a menţinut şi în următoarele ore, însă pe volume reduse. Cei de la ING Bank pun aprecierea leului pe vânzările de valută realizate de Finanţe, care ar „putea utiliza din fondul de rezervă în valută aproximativ 400 milioane euro. Cu toate acestea, credem că aceasta nu este îndeajuns pentru a conduce la un avans al leului semnificativ dincolo de 4,5 lei/euro”. Leul se aprecia puternic şi în piaţa la termen de la Sibiu, unde euro cobora pentru scadenţa lunară la 4,51 – 4,532 lei, iar pentru martie la 4,5670 – 4,5883 lei. Cursul dolarului american a scăzut de la 3,4790 la 3,4522 lei, iar cel al francului elveţian de la 3,7392 la 3,7269 lei. Monedele din regiune erau stabile în faţa euro, cea poloneză tranzacţionându-se la 4,089 – 4,094 zloţi, iar cea maghiară la 282,1 – 283,7 forinţi. Anunţul că Rezerva Federală americană va continua programul de cumpărare de obligaţiuni ale Trezoreriei sau comerciale, cu o valoare lunară de 40 miliarde de euro, dar şi faptul că miniştrii finanţelor din Europa au ajuns la un acord privind supervizarea de către BCE a băncilor din zona euro, au avut ca efect întărirea euro faţă de dolar, raportul dintre cele două urcând joi la 1,3042 – 1,31 dolari.

La Sibiu euro urca pentru martie la 1,3050 – 1,31 dolari, iar uncia de aur scădea pentru scadenţ

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan vine cu „interpretarea” lui: Decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”

HotNews acum 4 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, care candidează ca independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a afirmat joi că decizia Curții de Apel Ploiești este una „eronată”, ce poate să fie întoarsă de Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Cit

„Vladimir, OPREŞTE-TE!” îi cere Trump lui Putin, într-o critică rară, după atacul mortal din Kiev

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Donald Trump a i-a adresat joi lui Vladimir Putin o rară şarjă critică, cerându-i liderului rus, într-o postare cu litere mari pe Truth Social, să se „OPREASCĂ!” după cel mai grav atac rusesc de anul acesta asupra Kievului, capitala Ucr

Lista zonelor din județul Constanța unde se întrerupe furnizarea energiei electrice vineri, 25 aprilie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de si

Sâmbătă, zi de doliu naţional în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Sâmbătă va fi zi de doliu naţional şi în România, în memoria Sanctităţii Sale, Papa Francisc, o hotărâre de guvern fiind adoptată deja. Toate instituţiile şi autorităţile publice centrale şi locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul Rom

CFR Cluj s-a calificat cu stil în finala Cupei României: 4-1 în semifinala cu Farul. Clujenii vor înfrunta pentru trofeu echipa Hermannstadt

News.ro acum 6 ore
Formaţia CFR Cluj s-a calificat, joi seară, în finala Cupei României, eliminând în semifinale echipa Farul Constanţa, scor 4-1. Învingătorii au marcat prin Graovac ‘1, Abeid ’42, Munteanu ’45 şi Emerllahu ’50. Pentru Farul a înscris Alibec, în minut

Atac cu cuțitul într-un liceu din Franța: Un elev a fost ucis, iar alți trei răniți

HotNews acum 11 ore
Un elev de 15 ani a fost reținut în atacul care a făcut patru victime la liceul Notre-Dame-de-Toutes-Aides din orașul francez Nantes, relatează The Guardian. Unul dintre elevii care a fost înjunghiat a murit. Atacatorul a înjunghiat patru persoane î

Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ

News.ro acum 7 ore
Fostul ministru al Justiţiei Alina Gorghiu spune că decizia de joi a Curţii de Apel Ploieşti, care anulează hotârârea Curţii Constituţionale privind anularea alegerilor prezidenţiale, este despre cum „un judecător neprofesionist decredibilizează înt

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 25 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 7 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu și analistul geopolitic Dan Dungaciu disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămânii! Cu o combinație unică de experiență, perspic

Soţia şi copilul fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez, răpiţi în timpul unei spargeri / Jucătorul s-a ascuns sub pat

News.ro acum 10 ore
Soţia fotbalistului ecuadorian Jackson Rodríguez şi copilul lor în vârstă de doar 5 ani au fost răpiţi miercuri, când bărbaţi necunoscuţi au pătruns în locuinţa lor în căutarea fundaşului echipei Emelec. Jucătorul le-a spus anchetatorilor că s-a asc

CFR Cluj a dezmembrat-o pe Farul în semifinalele Cupei României. Finală cu Hermannstadt, pe 14 mai

Adevarul acum 6 ore
În Gruia, joi seară, CFR Cluj a dispus cu 4-1 de Farul, în semifinalele Cupei României la fotbal. În ultimul act, pe 14 mai, la Arad, echipa lui Dan Petrescu se va duela cu Hermannstadt, care a dispus, cu o zi înainte, de Rapid, scor 2-1, în prima s

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/28°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/16°
lun.

7°/16°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/18°
dum.

5°/15°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

vin.

9°/23°
sâm.

13°/16°
dum.

10°/13°
lun.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/26°
sâm.

12°/19°
dum.

9°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

11°/20°
dum.

7°/14°
lun.

11°/19°