Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Ger de crapă pietrele! Minus 21 de grade Celsius la Adjud

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Pieţarii şi oamenii străzii sunt cei care au simţit cel mai tare frigul n Gerul i-a dat Focşaniului o privelişte demnă de tablourile unui mare pictor.

Vrancea s-a transformat de joi seară într-o mică Siberie. Cel mai frig a fost la Adjud unde s-au înregistrat -21 de grade. Frigul s-a resimţit mult mai tare şi din cauza valului de ceaţă care a acoperit aproape tot judeţul. La Focşani, termometrele au indicat -15 grade Celsius noaptea, iar vineri, în timpul zilei nu s-au ridicat la mai mult de -10 grade. De sâmbătă, frigul se va diminua, iar noaptea vor fi temperaturi de -7 grade Celsius. „Este o vreme deosebit de rece pentru această perioadă. De sâmbătă va fi ceva mai bine”, ne-a declarat Florin Lăcătuş, şeful Staţiei Meteo Focşani. Începând de duminică se aşteaptă iarăşi precipitaţii, care vor fi mixte. „Vom avea şi ploi şi lapoviţă şi ninsoare”, a precizat şeful Staţiei Meteo Focşani.

Cei care au resimţit cel mai tare frigul din oraş au fost oamenii care îşi desfăşoară munca în aer liber. Printre ei sunt şi vânzătorii de fructe şi legume din Piaţa Moldovei, care din dorinţa de a câştiga un ban au îndurat frigul crunt, din aceste zile. Cu haine groase, dar cu mănuşi fără degete pentru a putea pune marfa în sacoşă, cei câţiva temerari au ocupat câteva tarabe din Piaţa Moldovei cu rădăcinoase, varză sau usturoi şi cartofi.

Acestea erau singurele legume care ar fi putut rezista frigului şi care se mai vând iarna în piaţă. „Ne mai încălzim cu un ceai fierbinte ca să mai rezistăm. Vindem rădăcinoase. Suntem producători de la Garoafa şi am adus în piaţă ce am mai avut pus la beci. Avem preţuri mai mici decât ceilalţi Dar este foarte greu pentru că din cauza frigului nu mai avem cumpărători”, spune Gabriela Stoica. Sub pături şi alte aşternuturi abia se mai zăreau câteva legume ţanţoşe care nu s-au speriat de ger, aşa cum au făcut vânzătorii.

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 30 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 10 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 10 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum o ora
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 58 minute
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 47 minute
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Israelul anunţă că a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul a atacat ţinte houthi în trei porturi şi o centrală electrică din Yemen, a anunţat luni dimineaţa armata israeliană. Este primul atac israelian asupra Yemenului în aproape o lună, relatează

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Costul vieții: care sunt cele mai ieftine și mai scumpe țări din Europa?

HotNews acum 2 ore
Prețurile variază foarte mult în Europa. Există chiar diferențe semnificative între țările vecine, cum ar fi Austria și Ungaria sau Germania și Polonia. Dar cum putem compara cel mai bine prețurile în Europa? Și care sunt cele mai scumpe și mai ieft

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°