Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Batista pe tambal

Publicat in Corect News, vineri 14 decembrie 2012 ·

Fiindca au inceput sa apara voci care „in numele binelui nostru” ne indeamna sa punem batista pe tambal in privinta nemultumirilor pe care le avem fata de un anume tratament acodat noua anul acesta de catre unii lideri europeni, e bine s-o spunem fatis ca numeni nu s-a dezis de legatura cu institutiile europene si euroatlantice si, daca ne-am exprimat nemultumirea fata de o persoana sau alta care s-a dovedit rau informata, am facut-o tocmai pentru a nu lasa sa se inteleaga ca ar fi si rau intentionata. Iar, in masura in care noi stim ca suntem mult mai europeni decat ne considera altii, ba ca suntem chiar acei europeni care inca mai traiesc din toata inima traditionala lor asteptare cu „vin americanii”, nu avem nici motiv, nici batista de pus pe tambal, atunci cand e vorba de dorinta noastra cinstita de a ne dezvolta democratia.

Daca am tine seama de ultimele informatii, probleme asemanatoare cu nemultumirile noastre din anul acesta apar in mai multe tari foste socialiste, dintre care si landurile fostei RDG in care, nici din punct de vedere economic, nici din punct de vedere democratic, lucrurile nu stau la fel ca in landurile din fosta RFG. E normal, deci: Sunt sechelele „Lagarului Pacii si Socialismului Multilateral Dezvoltat” pana la injosirea omului de catre om, iar Doamna Merkel, de la conducerea statului unitar german de astazi nu poate asigura fostillor ei compatrioti acelasi regim. Ea a inteles diferentele si, atunci, ne-a admonestat si pe noi, ca nu-l intelegem pe Basescu.

Ii dau dreptate si ma declar in dezacord total cu cei care, reeditind metodele lui, il cauta pe Basescu la dosar sa vada daca a semnat sau n-a semnat vreun angajament cu fosta securitate. Ca si cum asta ar mai avea importanta astazi, cand ne-am convins de preocuparea lui de a cauta angajamente asemanatoare noi, prin institutii noi, ale statului de drept, de care face caz

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 52 minute
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 2 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Bărbat agresiv, care ameninţa trecătorii cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, în Râmnicu Vâlcea, dezarmat de către jandarmi

News.ro acum o ora
Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea au intervenit, vineri, pentru dezarmarea unui bărbat agresiv care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă. Bărbatul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum 8 ore
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum o ora
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 7 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 5 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 4 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 5 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

1°/5°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
vin.

-2°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

-3°
vin.

-2°/5°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°