Ministerul Finanţelor a redeschis joi două emisiuni de titluri de stat cu scadenţe pe doi şi respectiv cinci ani, prin care a atras 2,1 miliarde lei, de trei ori mai mult decât şi-a propus iniţial şi la costuri în scădere uşoară.
Prin titlurile pe doi ani Trezoreria a atras 1,1 miliarde de lei, la un randament mediu de 6,44% pe an, faţă de nivelul de 6,45% acceptat săptămâna trecută. Valoarea indicativă a emisiunii a fost de 400 milioane lei, iar cererea băncilor a însumat 1,7 mld. lei.
Prin emisiunea pe cinci ani Finanţele au împrumutat 1 mld. lei la un randament de 6,57%. Ministerul a mai vândut titluri din această emisiune în noimebrie, când au atras 250 mil. lei, la un cost de 6,66% pe an.
Băncile au depus oferte de 2,1 miliarde lei, de peste zece ori mai mult decât valoarea propusă, de 200 milioane lei. Jucătorii străini au arătat ieri un interes semnificativ pentru moneda naţională,
cursul coborând sub 4,49 lei/euro. Dealerii spun că piaţa este optimistă, iar jucătorii mizează pe stabilitate politică şi încheierea unui nou acord cu FMI. De asemenea, investitorii au fost atraşi şi de randamente, având în vedere că pe valutele din regiune, zlot şi forint, se aşteaptă tăieri de dobândă, iar acest apetit a fost remarcat şi în licitaţiile pentru titlurile în lei, unde s-a întrerupt trendul de creştere din lunile trecute.
Trezoreria intenţiona să atragă în luna decembrie 3,1 miliarde lei prin vânzarea de titluri de stat pe piaţa internă, uşor sub suma împrumutată în luna noiembrie, de 3,5 mld. lei. De la începutul acestei luni, statul a atras deja împrumuturi de 3,6 mld. lei. Următoarea operaţiune este programată pentru luni, când administratorii datoriei publice vor vinde certificate la un an, prin care urmăresc să atragă 700 mil. lei.
Ministerul Finanţelor a împrumutat în total în acest an 53,7 mld. lei din piaţa locală. La