Heiner Feldhoff, Prietenul lui Nietzsche.

Istoria vieţii lui Paul Deussen, trad. din germană de Corneliu Sterian,

Bucureşti, Editura Herald, 2011, 298 pag.

Nu e un privilegiu să rămîi în conştiinţa posterităţii ca prieten al unui geniu, bucurîndu- te de o celebritate care vine peste tine fără s-o meriţi. E ca un cîmp de atracţie care, acaparîndu-te, îţi insuflă deopotrivă obligaţia de a-i fi recunoscător, căci fără el nu ai fi rămas în memoria nimănui.

Heiner Feldhoff (n. 1945), absolvent de germanistică şi romanistică la Universitatea din Münster, şi-a propus să-l achite pe Deussen de învinuirea de a fi căzut, pleaşcă la locul potrivit, în preajma unui creator cu a cărui înzestrare nu se putea măsura şi de a cărui nebunie avea să ia act cu stupoare prietenească. Într-un cuvînt, Feldhoff îi dă lui Paul Deussen profilul autonom al unui intelectual sadea, nesupus influenţelor mimetice din partea lui Nietzsche, ba mai mult un intelectual ale cărui competenţe în terenul sanscritologiei aveau să lase urme adînci în spiritul Germaniei, din vremea Kaiserului Wilhelm II.

Născut în 7 ianuarie 1845 în Oberdreis, un sătuc aruncat într-o vale din podişul Westerwald, de pe malul drept al Rinului, Paul îşi arată de timpuriu natura placidă şi excesiv de naivă, la care stîngăciile inerente vîrstei dau impresia unui inadaptat fragil, pentru care concreteţea lucrurilor constituie o piedică de netrecut. De la tatăl, preot venit din Niederrhein, Paul nu va moşteni decît o atipică sensibilitate religioasă, căreia nu va reuşi să-i dea vreodată un tipar creştin, de unde şi fascinaţia pe care o va resimţi mai tîrziu pentru zeităţile din lumea indiană. Gimnaziul îl va urma la Elberfeld, într-o comunitate calvină, unde îl va avea coleg pe Friedrich Engels, pe care de altfel nu-l pomeneşte deloc în Amintiri, semn că direcţia socialistă nu intră în ve