Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poftiţi la brazi olteneşti!

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 14 decembrie 2012 ·

Primii brazi au apărut în pieţele Craiovei. Sunt puţini şi au un preţ piperat, dar comercianţii sunt tentaţi să mai lase la preţ (mai puţin producătorii). Pieţele în care se găsesc acum pomi de Crăciun sunt Piaţa Centrală şi Piaţa Chiriac, dar urmează să apară şi în celelalte pieţe ale oraşului până la Sărbători.

Ieri, în Piaţa Centrală, preţul unui brad de cel mult 1,50 m era de 50 de lei, iar unul de 3 m se ridica la 300 de lei. Brazii sunt de provenienţă românească, lipsind, la această dată, cei aduşi de afară. Nici în acest an nu lipsesc de pe piaţă brazii în ghiveci.

La fel de puţini sunt şi cumpărătorii, cei mai mulţi doar se informează, fiind convinşi că preţul brazilor va mai scădea, cu cât vor apărea tot mai mulţi comercianţi pe piaţă sau cu cât se apropie Crăciunul. „Este devreme, dar am pus în casă ornamentele, podoabele specifice Sărbătorilor. Doar bradul mai lipsea. Azi l-am luat şi pe acesta. Ne dorim să ne bucurăm mai mult de aceste momente de sărbătoare. Preţul a fost 110, mi-au cerut iniţial 120, dar ne-am înţeles“, a spus unul dintre puţinii cumpărători, Teodor Donciu.

„Până în prezent, am înregistrat 15 solicitări din partea unor comercianţi pentru un loc în una din pieţele oraşului. Acum sunt foarte puţini pe piaţă, dar cei mai mulţi dintre agenţii comerciali abia acum îşi depun cererile. Noi suntem pregătiţi să le oferim astfel de spaţii în toate pieţele oraşului“, a precizat Cătălin Resceanu, directorul SC Pieţe şi Târguri SRL Craiova.

Producător de brazi din Dolj

Printre puţinii comercianţi de brazi din Piaţa Centrală a oraşului se găseşte şi un producător. Acesta deţine un fond privat chiar în judeţul Dolj, pe care plantează şi creşte brazi. „Brazii sunt plantaţi de noi, crescuţi, îngrijiţi. Avem fond forestier în comuna Ostroveni. Nu prea ai cum să laşi la preţ când pentru un brăduţ cam de 1,75 m aştepţi şa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum o ora
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Marius Tucă Show începe luni, 26 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Gandul acum 36 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Băsescu: PSD, dacă vor să ajungă la desfiinţare, asta au de făcut, să nu participe la guvernare. Românii nu-i vor ierta, că, într-un moment dificil, s-au ferit, au renunţat să-şi asume responsabilitatea pentru rezolvarea unei situaţii pe care, în principal, tot ei au creat-o

G4Media acum 38 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre intrarea PSD la guvernare sau intrarea în Opoziţie, că dacă vor să ajungă la desfiinţare, asta au de făcut, să nu participe la guvernare, pentru că românii nu-i vor ierta. Despre USR, Băs

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum o ora
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 9 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Franța, afectată de o nouă pană de curent. Autoritățile franceze denunță un act de sabotaj

Adevarul acum 38 minute
Autoritățile franceze au demarat o anchetă privind o pană de curent atribuită unui act de sabotaj, care a afectat cel puțin 45.000 de persoane, la doar o zi după ce o defecțiune similară a perturbat ultima zi a Festivalului de Film de la Cannes.

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afla“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan a transmis astăzi, 25 mai 2025 un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Dragi români de pretutindeni, Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afl

Klaus Iohannis NU VA PARTICIPA la ședința solemnă a Parlamentului în care Președintele ales Nicușor Dan va depune jurământul

Gandul acum 4 ore
Ședința solemnă a Plenului renunit al Senatului și Camerei Deputaților, pentru învestirea lui Nicușor Dan în funcția de Președinte al României, va avea loc luni, 26 mai. Fostul președinte, Klaus Iohannis, nu va participa la ședința solemnă a Parlame

Victor Negrescu: „PSD nu pornește de la o poziție rigidă/ Nu vrem să dăm niciun cec în alb”

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, la Digi 24, că PSD nu porneşte de la o poziţie rigidă în negocierile privind formarea unui nou guvern, precizând că social-democrații nu vor veni la Cotroceni cu o propunere de prim-ministru. Victor

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

12°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°