Alegerile parlamentare s-au încheiat. După o campanie electorală suficient de anostă. După ce președintele Traian Băsescu a făcut ce a vrut și a spus tot ce i-a trecut prin cap. A fost cel mai vizibil competitor al alegerilor parlamentare. Cu toate că în al său job description – că tot sîntem anglofoni acum cu toții, nu doar din motive marinărești – scrie cu totul altceva. Dar, la noi, toate sînt de-a-ndoaselea. Un moft, nu? Nu o spune repetat doar centenarizatul I.L. Caragiale, ci și un distins istoric, remarcabil prin acuratețea analizelor sale. Este vorba de Lucian Boia, care într-un remarcabil studiu-eseu-analiză politică numit De ce este România altfel? (Editura Humanitas, 2012) spune pe șleau ceea ce mulți dintre noi gîndesc doar în spațiu privat. Are și nu are legătură cu alegerile de ultimă oră. Toate analizele și comparațiile istorice ale lui Lucian Boia – nimic secret sau nou, dar cu referiri directe la clipa de față – le percepem cu multă satisfacție. De ce? Pentru că ne bucurăm să regăsim o mare parte din frămîntările și frustrările, nedumeririle și neliniștile noastre expuse de un intelectual de anvergura și competența lui Lucian Boia. Istoricul bucureștean nu vrea să epateze. Nici să avanseze formule de bravură care să amețească tagma școliților României. Pur și simplu, analizează la rece trecutul românesc, prin prisma istoriei recente. Chiar foarte recente. Căci eșuata tentativă de suspendare și demitere a lui Traian Băsescu este deja istorie. Am parcurs în aceste zile un ciclu electoral pe care Lucian Boia nu avea cum să-l ia în considerare. Cartea cu opiniile sale despre ce se întîmplă cu poporul român și destinul românesc este scrisă între septembrie-octombrie 2012. Foarte aproape în timp. Mare lucru nu s-a schimbat. Nu avea cum. Și nici cînd. Da, nimic nu s-a schimbat. Observațiile sale rămîn la fel de valabile și pertinente, ieri ca și astăz