Statele membre ale Uniunii Europene și Parlamentul European au reușit să evite o criză de finanțare care amenința binecunoscutul program de schimb, în urma încheierii unui acord de ultim moment care a permis Uniunii Europene să acopere un deficit în bugetul pentru 2012 și să înlăture incertitudinile cu privire la finanțarea pentru 2013. Datorită acordului, Comisia va fi în măsură să furnizeze aproximativ 280 000 de burse de studii Erasmus în anul universitar 2013-2014.
De asemenea, acordul previne apariția unor probleme și în cazul altor programe de schimb derulate în cadrul programului de învățare pe tot parcursul vieții (Leonardo pentru ucenici, Comenius pentru școli, Grundtvig pentru educația adulților), care permit tinerilor și personalului didactic să își extindă gama de competențe și perspectivele de carieră, prin studiu sau formare în străinătate. În plus, acordul bugetar elimină incertitudinile cu privire la acțiunile Marie Curie, care sprijină mobilitatea internațională a cercetătorilor.
Rezultatul negocierilor a fost salutat de către Androulla Vassiliou, comisarul european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret. „Mă bucură faptul că statele membre și parlamentarii au ajuns la un acord care este un stimulent considerabil pentru studenții Erasmus și alți beneficiari ai programelor noastre. Acesta este un semnal pozitiv că Europa este hotărâtă să investească în educație și competențe", a spus comisarul.
Acordul aprobat pe 12 decembrie în mod oficial de către Parlamentul European, după ce primise săptămâna trecută undă verde din partea statelor membre, șterge un deficit în valoare de 180 de milioane EUR din bugetul pentru 2012 aferent programului de învățare pe tot parcursul vieții; din acest total, suma corespunzătoare programului Erasmus era de aproximativ 90 de milioane EUR.
De la intrarea în vigoare a acordului, Comisia