După cum vă informam în numerele trecute ale ziarului nostru, E.ON Gaz România, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă participă la o campanile de informare preventivă. Campania are ca temă regulile de siguranţă în utilizarea energiei. Astfel, zilele trecute, elevi de la Şcoala Generală numărul 5 au participat la o lecţie despre energie susţinută de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad şi de cei ai E.ON, în cadrul căreia au aflat care sunt regulile de siguranţă pentru folosirea energiei şi cum să se comporte în cazul izbucnirii unui incendiu în locuinţă. „Interesul şi dorinţa copiilor de a respecta regulile de siguranţă au constituit scopul principal al lecţiei, care s-a desfăşurat cu ajutorul unor exerciţii practice şi al jocurilor interactive. Astfel, copiii au înţeles că este important să transmită mai departe prietenilor, părinţilor şi bunicilor informaţiile primite, dovedind că responsabilitatea nu ţine de vârstă şi că poţi să îi înveţi pe cei din jur că energia, indiferent de formă, devine extrem de periculoasă dacă nu o foloseşti corect”, se arată într-un comunicat de presă al E.ON Gaz.
Organizatorii campaniei susţin că acţiunea se derulează în judeţul Arad începând cu luna noiembrie şi constă în popularizarea informaţiilor privind riscurile pe care le implică manevrarea greşită a aparatelor alimentate cu gaze naturale, respectiv improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale, precum şi necesitatea efectuării intervenţiilor la acestea numai cu personal autorizat şi a curăţării coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an, o dată obligatoriu la începutul sezonului rece.
După cum vă informam în numerele trecute ale ziarului nostru, E.ON Gaz România, în colaborare cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă participă la o campanile de informare preventivă. Campania