Huliganii din Serbia sau Macedonia intretin conflictul etnic care a afectat deja aceste tari insa cel mai adesea nu sunt gasiti raspunzatori pentru faptele lor. Un articol de Aleksandar Manasiev, realizat in cadrul proiectului Balkan Fellowship for Journalistic Excellence.

Nikola spune ca baietii din gasca Komiti isi apara teritoriul, dar Blerim spune ca n-au ce apara, ca nu e al lor. Komiti erau mult mai putini, spune Nikola. Blerim zice ca se ascund in spatele politiei.

Si Nikola si Blerim au cam optspreze ani. Fac parte din gasti rivale, a caror dusmanie nu prea are nimic de-a face cu fotbalul. Anul trecut, cele doua grupari s-au confruntat in capitala Macedoniei, departe de orice stadion si fara nicio legatura cu sportul.

S-au luptat in fortareata medievala ce domina de la inaltime centrul orasului, aparandu-si cu pietre si cutite credinta si nationalismul.

“Este un razboi adevarat“ spune Blerim, un baiat slab si vorbaret, de vreo 17 ani, cu un interes precoce fata de politica. El este unul dintre Sverceri, sau “Contrabandisti”, o galerie de suporteri albanezi ce reprezinta o minoritate etnica in Skopje. “Pe stadion ne luptam cu vorbe” spune el. “Pe strada ne luptam cu pumnii. Ne aparam identitatea nationala cu sangele”.

Nikola, si el in varsta de 17 ani, face parte din Komiti, un grup de ultrasi duri reprezentandu-i pe macedoneni, majoritari in Skopje. “Cand vor inceta sa ne insulte?” se intreaba el referindu-se la albanezii care au blocat incercarea de a construi o structura in forma de biserica in interiorul fortaretei. “Nimeni nu distruge o biserica in tara noastra ortodoxa!”.

Ultrasii sunt cunoscuti pentru scandalurile si taraboiul din tribune – in Balcani insa ei si-au incordat muschii si pentru politicieni. In timpul razboaielor din anii ’90, peluzele stadioanelor au furnizat recruti unita