Poşta Română va fi privatizată printr-o majorare de capital, iar viitorul investitor va deţine 51% din acţiunile operatorului poştal, nu 20%, cum intenţionau iniţial autorităţile, potrivit unui proiect de act normativ elaborat de Ministerul Comunicaţiilor.
Operatorul naţional poştal este controlat de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) - 75% şi Fondul Proprietatea - 25%.
Anterior, procesul de privatizare a Poştei viza cederea unui pachet de cel puţin 20% din acţiunile companiei, printr-o majorare de capital, operaţiune asumată în relaţia cu Fondul Monetar Internaţional.
"Privatizarea Companiei Naţionale Poşta Română se realizează prin metoda majorării de capital social prin aport de capital privat, prin dobândirea de către un nou investitor a unui pachet de acţiuni reprezentând 51% din capitalul social al companiei în cadrul unei operaţiuni de majorare de capital prin emisiune de noi acţiuni. Noile acţiuni emise se oferă spre subscriere investitorului selectat, în vederea dobândirii cotei de 51% din capitalul social, precum şi acţionarului existent Fondul Proprietatea în vederea menţinerii cotei sale de participaţie la capitalul social al companiei prin exercitarea dreptului de preferinţă în condiţiile legii", se arată în proiectul de hotărâre a Guvernului privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul privatizării, publicat de MCSI.
În cazul în care Fondul Proprietatea nu-şi exercită dreptul de preferinţă ori şi-l exercită parţial, investitorul selectat va subscrie un număr de acţiuni mai mic decât cel oferit iniţial astfel încât în oricare situaţie, participaţia Fondului la capitalul social al CNPR să reprezinte 51% din capitalul social al companiei rezultat în urma operaţiunii de majorare.
"Acţiunile nesubscrise de către Fondul Proprietatea ori de către investitorul selectat se anulea