Regia Autonomă de Transport (RAT) Braşov va continua în perioada 17 decembrie 2012 – 11 ianuarie 2013, în zilele lucrătoare, eliberarea abonamentelor lunare gratuite pentru transportul public pentru beneficiarii mai multor legi speciale, în conformitate cu procedurile Casei Naţionale de Pensii Publice. Aceste abonamente se acordă persoanelor care beneficiază de Decretului-lege nr. 118/1999, Ordonanţa Guvernului nr. 105/1999 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999, respectiv deţinuţi politic şi luptători în rezistenţa anticomunistă.
Până pe 11 ianuarie aceste abonamente se vor putea ridica de la capetele de linie Pe Tocile (pentru beneficiarii domiciliaţi în zonele Şchei, Centru vechi, Centru Civic, Poiana Braşov), Stadionul Municipal (pentru cei care locuiesc în Bartolomeu, Tractorul, Rulmentul, Stupini, Griviţei, 13 Decembrie), Poienelor (Astra, Valea Cetăţii, Noua, Dârste, Uzina 2) şi sediul RAT (pentru beneficiarii din Triaj, Craiter, Florilor, Gară, Hărmanului, Scriitorilor). Din 14 ianuarie, aceste documente se vor elibera doar de la punctul de distribuţie aflat la sediul RAT Braşov, pe strada Hărmanului nr. 49.
Biletele gratuite pentru pensionari, de la orice casierie, începând cu 1 ianuarie
Totodată, de la 1 ianuarie 2013 va începe şi distribuţia trimestrială a biletelor gratuite pentru transportul în comun pensionarilor care au venituri de până în 800 de lei. Aceştia primesc 10 călătorii gratuite lunar, iar acordarea tichetelor se face de la orice casierie a RAT. Pensionarii vor trebui să prezinte următoarelor documente: copia după buletin/carte de identitate; copia după cuponul privind pensia pentru luna decembrie 2012 sau alte acte doveditoare a sursei de venit. Deţinătorii de drept ai biletelor gratuite vor putea circula pe mijloacele de transport în comun ale RAT Braşov având asupra lor buletinul/cartea de identitate şi