Dragă Moşule, ştiu că ar trebui să-ţi spun acum că am fost cuminte că, poate aşa, voi primi vreun cadou! Dar anul acesta am realizat că nu ştiu ce înseamnă să fii cuminte.
Nu ştiu dacă a fi cuminte presupune a respecta aceleaşi norme impregnate în conştiinţa noastră colectivă de atâtea mii de ani sau de a îndeplini aşteptările unui segment de oameni. Oricare dintre ele ar fi explicaţia, cred, Moşule, că niciunul dintre noi, oamenii, nu am înţeles nimic! A fi cuminte înseamnă să fii cuminte, adică a acţiona din minte. Dar sigur nu din orice fel de minte! Nu cred, Moşule, că vrei să mă comport dintr-o minte îndoctrinată, programată cu suferinţe, cu limitări, cu neîncrerere în oameni, cu judecată sau cu frică. Nu cred că vrei să fiu cu-mintea asta! În schimb, cred că ai fi vrut ca şi eu şi toţi ceilalţi oameni să trăim printr-o minte autentică, o minte capabilă să gestioneze liberul arbitru în direcţia unui bine individual, dar mai ales în direcţia unui bine colectiv.
Acum când scriu, nu ştiu cu ce fel de minte sunt, dar nici nu cred că mai contează pentru că mai presus de a şti acum, CRED… în tine, Moşule drag! Că, prin magia ta, poţi transforma hectare de suferinţă în continente întregi de bucurie. Cred că prin această bucurie pe care o vei aduce, oamenii se pot întoarce la ei Acasă! Şi pentru că ştiu că mă poţi ajuta, Moşule, îmi doresc să-mi aduci un singur lucru anul acesta: o ceapă uriaşă cu 7 straturi pe care s-o pot desface!
Te vei întreba de ce am nevoie de o astfel ceapă şi îţi voi spune aşa: cred că această ceapă reprezintă toate suferinţele omenirii, toate măştile, toate greutăţile şi toate neputinţele. Şi mai cred că, dacă voi decoji această ceapă strat cu strat, noi, oamenii, vom putea ajunge ACASĂ!
Primul strat pe care l-aş decoji ar fi stratul Măştilor. Aici voi da la o parte pentru totdeauna comportamentele mascate ale oamenilor
