Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cazul fraudelor bancare. Liderul reţelei, Marius Locic, a fost reţinut. Cum opera reţeaua condusă de afacerist

Publicat in Antena 3, vineri 14 decembrie 2012 ·

Omul de afaceri Marius Locic a fost retinut pentru 24 de ore după ce a fost audiat ore bune la sediul DIICOT, în dosarul fraudelor bancare. Soţia lui a primit interdicţia de a părăsi ţara şi va fi cercetată în libertate. Locic este considerat unul dintre liderii reţelei care ar fi fraudat băncile cu 85 de milioane de euro. Vasile Blaga, Oana Mizil si alte nume grele apar în interceptările din acest dosar.

Capul reţelei bancherilor acuzaţi că obţineau credite ilegale, Marius Locic, susţine că a fost adus la DIICOT pentru audieri fiindcă incomoda anumiţi investitori de pe piaţa imobiliară.

Reţeaua coordonată de Marius Locic ar fi fost sprijinită de şapte directori bancari, care ar fi aprobat creditele. Membrii grupării ar fi beneficiat şi de serviciile unor evaluatori autorizaţi, care estimau imobilele la valori mai mari decât cele reale. Sunt cercetaţi şi patru notari publici care ar fi încheiat şi autentificat contractele de garanţie ipotecară.

Procurorii DIICOT au făcut percheziţii la mai multe agenţii bancare ale BRD şi Volksbank din Bucureşti. Volksbank a confirmat că a fost prejudiciată cu 8 milioane de euro şi că a sesizat autorităţile încă din mai 2010. Au ridicat mai multe probe şi în urma unei percheziţii efectuate la locuinţa lui Locic.

Suspectaţi că ar avea legătură cu reţeaua bancherilor sunt şi deputatul Oana Mizil şi Vasile Blaga -ale căror nume apar în interceptările din dosar. Liderul PDL neagă însă orice implicare în acest caz.

Denunţătorul în dosarul privind fraudele bancare de 85 de milioane de euro este omul de afaceri Valentin Nedelcu. El este cel care le-a arătat indicat anchetatorilor persoanele şi mecanismele prin care au fost obţinuţi banii în mod ilegal. Nedelcu are mai multe condamnari la activ, una dintre ele pentru iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat.

Omul de

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 5 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum o ora
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Avertizarea de cod portocaliu a fost prelungită pentru Dobrogea!

Ziua Constanta acum 25 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, în sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobrio

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 2 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Bolojan anunță burse doar pentru elevii cu note de minim 9. Titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă

Adevarul acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat luni, 7 iulie 2025, că titularii din Educație nu își pierd locurile de muncă și nu li se taie din salarii, iar bursele nu dispar, dar sistemul se reorganizează.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 5 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

28°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°