Vreme de un an şi jumătate am încercat să răspund la această întrebare în fiecare zi, de luni până vineri. Să răspund public, în faţa telespectatorilor - căci în sinea mea îmi răspunsesem de mult. De pe la 12 ani, când, descoperind "Cireşarii" lui Constantin Chiriţă, "cădeam" în ei atât de rău încât vreme de vreo doi ani nu ştiu dacă am citit şi altceva - dar aventurile lui Tic, Maria, Lucia, Ursu, Dan, Victor de cel puţin zece ori fiecare din cele cinci volume! Nu, n-am rămas cu acele zece-cincisprezece lecturi, de-a lungul anilor le-am mai citit de câteva ori, ultima oară acum doi ani, cap-coadă, iar acum le citeşte băiatul meu cel mare, căci cel mic mai are puţin până să înveţe să citească...
De ce-aş citi? O bună parte dintre răspunsuri - căci sunt multe, nu unul singur - se află acolo, în copilărie, în "Cireşarii", de unde mi-am cules o bună parte dintre valorile fundamentale pe care am încercat să-mi construiesc viaţa. Am aflat cum trebuie să fie prietenia, dragostea, curajul, umorul, răbdarea, inteligenţa, cultura, educaţia - şi la ce folosesc fiecare dintre ele. Nu numai simbolic, ci şi extrem de concret. Iar dacă din sutele de pagini ale "Cireşarilor" ar trebui să aleg o singură replică, ea îi aparţine lui Tic şi rezumă perfect filozofia mea de viaţă. Când Tic se dă rotund în faţa unui bărbat abia cunoscut, vorbind despre ce va face el când va fi mare, omul îi răspunde cu acel zâmbet condescendent pe care îl au adulţii faţă de puşti: "Toţi spunem aşa când suntem tineri!", convins, fireşte, că-i dă o lecţie de temperanţă pe care cârnul personaj n-are cum s-o înţeleagă atunci, dar îşi va aminti de ea când va ajunge la rândul lui matur şi înţelept. Numai că Tic, în loc să se simtă copleşit, îi răspunde provocator: "Da? Înseamnă că undeva există o trădare!"
Minunat. Absolut minunat. Trădarea care din avântat te face cuminţel, din inventiv - confor
