Atelierele de Teatru şi de Poveşti de la Ludoteca din cadrul Secţiei Împrumut Carte Copii a Bibliotecii Judeţene A. D. Xenopol Arad se pre- gătesc de sărbătoare. „În pragul celui mai mare praznic al creştinătăţii, Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos copiii vor prezenta un spectacol de iarnă intitulat «Bucuria Crăciunului», alcătuit de Giorgiana Elena Popan miercuri, 19 decembrie 2012, de la orele 15 în Sala Atelier”, ne-a declarat Lucia Bibarţ, purtător de cuvânt la Biblioteca Judeţeană A. D. Xenopol.
Giorgiana Elena Popan este actriţă la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad şi o mai veche colaboratoare a Ludotecii, unde îi întâlneşte regulat pe cei mici pentru a le spune poveşti. A participat în premieră pentru ţara noastră la Festivalul Internaţional de Storytellig din Iran la sfârşitul lunii ianuarie, unde a câştigat premiul trei, devansând persoane cu experienţă de peste 20 de ani. De altfel, Giorgiana Elena Popan este cea care a organizat la Arad în toamna acestui an primul Festival de Poveşti din România, la care a invitat câţiva dintre cei mai îndrăgiţi storytelleri de pe mapamond.
Spectacolul „Bucuria Crăciunului” nu este ultimul eveniment pe care Biblioteca Judeţeană A. D. Xenopol îl va organiza până la finalul acestui an. Aşa cum aflăm de la Lucia Bibarţ, reprezentanţii instituţiei ne mai aşteaptă cu o mulţime de surprize, printre care concerte de colinde şi mult aşteptata Gală a cititorului statornic.
Atelierele de Teatru şi de Poveşti de la Ludoteca din cadrul Secţiei Împrumut Carte Copii a Bibliotecii Judeţene A. D. Xenopol Arad se pre- gătesc de sărbătoare. „În pragul celui mai mare praznic al creştinătăţii, Naşterea Domnului Nostru Iisus Hristos copiii vor prezenta un spectacol de iarnă intitulat «Bucuria Crăciunului», alcătuit de Giorgiana Elena Popan miercuri, 19 decembrie 2012, de la orele 15 în Sala Atelier”,