O clujeancă a pus mâna pe lopată şi a curăţat o parte însemnată a trotuarului de pe Calea Turzii, uitat nu doar de firmele de salubrizare care au deszăpezit oraşul, dar şi de proprietarii caselor din zonă, în sarcina cărora cade deszăpezirea trotuarului.
Anda Iacob locuieşte pe Calea Turzii iar duminică, în ziua alegerilor parlamentare când a început ninsoarea la Cluj, a încercat să iasă din casă. „Am trecut prin nişte nămeţi uriaşi", spune ea, „câinele meu a sărit ca un iepure tot drumul. În jos nu este autobuz decât foarte rar şi el oricum n-are voie în el, aşa că am luat-o la pas. Cel mai apropiat magazin de noi este Lidl, ori cel din Bună Ziua, ori cel de la Sigma, o oră dus-întors pe jos, aşa că şi spre Bună Ziua tot pe trei cărări m-am dus".
Ea a făcut fotografii cu nămeţii şi le-a trimis pe adresa Primăriei Cluj, fără niciun fel de rezultat însă. „Aşa că am luat lopata de pe terasă şi m-am dus să curăţ măcar până în staţia de autobuz şi în faţa blocului", adaugă ea. „Am făcut-o pentru că n-a făcut-o altcineva, iar acum am răcit la bazin. E un singur autobuz spre centru, dacă şi la acela ajungem greu". Două ore a durat deszăpezirea zonei, timp în care nimeni nu a ajutat-o. „Bărbaţi au trecut pe lângă mine, dar în cel mai bun caz mi-au zâmbit şi cam atât. Erau doar trecători. Era treaba celor ce locuiesc acolo dacă Primăria nu face, cred, nu? Dar n-am văzut pe nimeni. Lângă bloc lumea îşi curăţă doar locurile de parcare, aşa că am curăţat eu intrarea. Cineva trebuie s-o facă".