Muzeificarea benzii desenate
Galateca, galerie de C'arte şi Cooltura, se deschide cu expoziţia "Poveşti în imagini, benzi desenate, comicsuri". Din 7 decembrie şi până în 17 februarie, galeria situată la parterul Bibliotecii Centrale Universitare aşteaptă vizitatorii pasionaţi de BD şi iubitori de artă contemporană. Curatorul Alexandru Ciubotariu, alias Pisica Pătrată, a propus 14 artişti reprezentativi, într-o manieră ce permite vizionarea formatului original în care autorii şi-au gândit lucrările. Exponatele, unele dintre ele prezentate pentru prima dată publicului, acoperă o perioadă de 90 de ani de evoluţie a benzii desenate şi poartă semnăturile Ary Murnu, Burschi Gruder, Puiu Manu, Livia Rusz, Matty Aslan, Radu Duldurescu, Sandu Florea, Ioan Mihăescu, Mircea Arapu, Valentin Tănase, Tudor Popa, Alexandru Ciubotariu, Matei Branea si Cristian Dârstar. O aplicaţie pentru iPAD creată pentru Galateca permite vizualizarea unor noi episoade semnate de autorii expuşi şi completarea expoziţiei cu multe informaţii şi imagini.
Expuse în regim de muzeu, Benzile Desenate alese de curator au inspirat o colecţie de obiecte, de la agende şi afişe la cărţi poştale sau bijuterii în stil BD. Pe durata expoziţiei, Galateca a pregătit lansări de proiecte editoriale BD, ateliere de creaţie şi evenimente de celebrare a design-ului de obiect.
Rămas bun, Kanzaburo Nakamura!
Maestrul artei kabuki, Kanzaburo Nakamura (foto 2) XVIII a încetat din viaţă la vârsta de 57 de ani, într-un spital din Tokyo. Absenţa actorului de pe scena kabuki a coincis cu demolarea teatrului Kabuki-za, unde şi-a început cariera în 1959, la vârsta de trei ani. Conform unui anunţ emis de compania acestuia, actorul spera să urce din nou pe scenă la redeschiderea noului Kabuki-za din aprilie, anul viitor. Pe numele său adevărat, Noriaki Namino, primul băiat al maestrului Kanzab