Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine a câştigat în toate secţiile de vot VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 14 decembrie 2012 ·

Aurelia Cristea e singurul candidat care a câştigat în toate secţiile de vot, în vreme ce Adrian Gurzău e, în egală măsură, deputat, cu doar patru secţii acontate din 46.

Continuăm să vă prezentăm extremele votului dat de clujeni duminică. Astăzi vom vedea cum au câştigat mandatele de deputat, la vot sau cu sprijinul calculatorului, cei care vor reprezenta, în camera inferioară, clujenii din primele cinci colegii uninominale.

Deşi a câştigat alegerile în 45 din cele 46 de secţii de vot din colegiul 1, Adrian Oros (USL) a trebuit să aştepte redistribuirea naţională pentru a-şi obţine mandatul de deputat. Singura secţie în care s-a clasat al doilea, după candidatul ARD Adrian Papahagi (la o diferenţă de 8,03%) a fost secţia 11, la care au votat locatarii blocului 2 de pe Aleea Primăverii. Tot acolo a înregistrat Oros şi cea mai slabă performanţă, doar 30,57% din locatarii blocului cu pricina preferându-l pe liberal. Cea mai clară victorie, la 30,11 procente de Papahagi, a fost obţinută de Oros în secţia 30, unde a votat prima jumătate a străzii Plopilor. Cel mai bun rezultat, însă, l-a obţinut în secţia 29 (capătul de vest al căii Mănăştur şi str. Tarniţa), singura secţie în care a strâns majoritatea voturilor - 50,26%.

Doar în nouă din cele 42 de secţii de vot ale colegiului 2 i-a cedat Steluţa Cătăniciu (USL) victoria şefului PDL Cluj, Daniel Buda, cea mai mare diferenţă în favoarea democrat-liberalului (10,2%) înregistrându-se în secţia 55, unde a votat jumătatea de vest a străzii Observatorului. În schimb, cea mai categorică victorie, la o diferenţă de 29,75%, a fost repurtată de Cătăniciu în secţia 61, de la Palatul Copiilor. În trei secţii de vot a strâns noul deputat majoritatea voturilor, vârful (56,03%) fiind atins în secţia 65 de la liceul „Gheorghe Şincai". Cel mai slab rezultat (32,98%) a fost înregistrat de Cătăniciu la secţia 52 de la

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum o ora
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Tensiuni în Coaliție. Sorin Grindeanu, critici pentru pachetul de măsuri fiscale. „Treaba cu jocurile de noroc mi se pare un pic dubioasă”

HotNews acum 51 minute
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a criticat unele prevederi din pachetul de măsuri fiscale aprobat de Guvern şi pentru care Executivul şi-a asumat luni răspunderea în faţa Paralmentului. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, partenerii de coaliţi

ACCIDENT grav pe șoseaua de centură a Capitalei. Șoferul uneia dintre mașinile implicate a murit

Gandul acum 2 ore
Accident grav pe șoseaua de centură a Capitalei. O persoană și-a pierdut viața, în urma unui accident între un autoturism și un camion. Accidentul s-a produs marți dimineață, pe șoseaua de centură a Capitalei, în zona localității Mogoșoaia, din jude

Tot mai multe minore devin mame. Caz alarmant într-un sat din județul Maramureș: mai multe fete sub 12 ani sunt însărcinate

Mediafax acum 20 minute
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a nu cunoștea cu exactitate situația și amploarea acestui fenomen, cazul fiind descoperit de jurnaliști, a transmis un site dedicat mamelor din România, Totul despre mame. „Am a

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 4 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri cu privire la mandatul de arestare ce îl vizează pe Prinţul Paul al României

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Curtea de Apel din Paris se pronunţă miercuri asupra unui nou mandat de arestare emis de Bucureşti pe numele Prinţului Paul de România pentru executarea unei pedepse cu închisoarea pentru trafic de i

Angajații de la Casele de Pensii și MIPE protestează în fața instituțiilor, nemulțumiți de tăierea veniturilor

HotNews acum 3 ore
O nouă zi de proteste în sectorul bugetar. Salariații de la Casele de Pensii din țară reclamă condițiile grele de lucru și tăierea sporurilor. Și angajații din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vor organiza o manifestație în fața inst

Trump, nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace de Netanyahu. Ce spune despre un armistițiu în Fâșia Gaza

HotNews acum 4 ore
Președintele american Donald Trump s-a declarat luni, în cursul unui dineu la Casa Albă în prezența premierului israelian Benjamin Netanyahu, convins că mișcarea islamistă Hamas este pregătită să accepte un armistițiu în Fâșia Gaza, comentează AFP.

Cine îți achită daunele produse de un copac căzut pe mașină. Caz relevant în Iași

Gandul acum o ora
Un incident petrecut în urmă cu doi ani în Iași a dus recent la o decizie judecătorească prin care Primăria este obligată să despăgubească un șofer pentru daunele suferite de autoturismul său. Mașina a fost avariată de un copac prăbușit în urma unei

România, sub cod roșu de caniculă și vijelii violente. Avertismente meteo de ultimă oră de la ANM

HotNews acum o ora
România se confruntă cu o nouă zi de căldură sufocantă, marcată de temperaturi caniculare și urmate de furtuni violente. Administrația Națională de Meteorologie a emis o serie de avertizări cod roșu, portocaliu și galben, valabile marți și miercuri,

Vremea

București
acum

31°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

12°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°