Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un semnal prost: a început goana după funcţii la nici 24 de ore de la instalarea la putere

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 decembrie 2012 ·

Unul dintre consilierii unui preşedinte care a ajuns la putere pe un val de entuziasm popular a răspuns, când a fost întrebat cum de fiul său a devenit la rându-i consilier prezidenţial şi dacă nu este vorba cumva de nepotism, că noul preşedinte are "destule voturi" pentru un astfel de abuz.

Aşa de bine a fost sfătuit acel preşedinte, că după patru ani nici nu a mai candidat.

La mai puţin de 72 de ore de la câştigarea alegerilor cu o majoritate covârşitoare, singurul mesaj care vine dintre USL este bătaia surdă pe posturi bine plătite.

Astfel, nu era cea mai mare grijă a pieţei financiare din România desfiinţarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a Comisiei de Valori Mobiliare şi a celei de Pensii Private şi reunirea lor într-o singură instituţie, dar după opt ani de opoziţie, 2004-2012, nici o nu mai puteau aştepta "cadrele".

Prea mari sunt salariile vehiculate - pornind de la 5-6.000 de euro net lunar în cazul CNVM şi CSSPP şi până la 20.000 de euro pe lună în cazul CSA - ca să nu fie o atracţie.

Sigur, alibiuri se pot găsi - convergenţa instituţională cu Uniunea Europeană, economiile care pot fi făcute sau dezvoltarea redusă a celor trei pieţe, care se ridică la doar 10% din activele întregului sector bancar.

Dar nu era aceasta prioritatea guvernului la 24 de ore după ce a câştigat alegerile şi e un semnal prost că a început goana după funcţii chiar în supravegherea sistemului financiar, acolo unde ar cam fi nevoie de oameni cu ceva experienţă şi studii în sector.

Că dacă va veni asistenta d-lui Dragnea în locul fostei şefei de cabinet a d-lui Boc la CNVM, Ferencz Ştefania Gabriella, al cărui CV nici acum nu este prezentat pe site-ul CNVM, atunci e clară situaţia. Bine că au şi binecuvântarea de la cel mai înalt nivel al principalei instituţii financiare româneşti, de acum se pot mişca fără probleme. Nu că nu s-ar fac

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 43 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 55 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 19 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 26 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 2 ore
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°