Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a întâlnit la Casa Armatei cu reprezentanţii Comandamentului de iarnă, în vederea stabilirii de măsuri ce urmează a fi aplicate în sezonul rece. Din această structură fac parte atât reprezentanţi ai Primăriei, Poliţiei Naţionale, Armatei, Jandarmeriei, Pompierilor, cât şi agenţi economici din oraş. În cadrul dezbaterilor s-a luat hotărârea constituirii unui plan de măsuri care implică resurse materiale şi umane din partea membrilor comandamentului. De asemenea, s-a mai stabilit împărţirea oraşului pe zone de lucru, a locului unde poate fi depozitată zăpada, intervenţia promptă a firmelor care asigură deszăpezirea, în baza unui grafic stabilit şi coordonat de Comandamentul de urgenţă din cadrul Primăriei.
În această perioadă firma de salubrizare este pregătită să intervină cu toate utilajele necesare pentru deszăpezire şi dispune de 1200 de tone de material antiderapant. Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a precizat că Primăria va pune la dispoziţie toate resursele, inclusiv cele trei heliporturi din localitate şi va dispune de un elicopter printr-un parteneriat cu Aerodromul de la Tuzla, care poate interveni în situaţii critice. „Nu doresc să ne prindă iarna nepregătiţi, ci dimpotrivă anul acesta vreau să avem un oraş curat şi în sezonul rece, asemenea celor din străinătate. Vom implica toate resursele, voluntari dacă este nevoie, astfel încât activităţile din Mangalia să nu fie îngreunate la primii fulgi de nea", a completat primarul Cristian Radu.
Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, s-a întâlnit la Casa Armatei cu reprezentanţii Comandamentului de iarnă, în vederea stabilirii de măsuri ce urmează a fi aplicate în sezonul rece. Din această structură fac parte atât reprezentanţi ai Primăriei, Poliţiei Naţionale, Armatei, Jandarmeriei, Pompierilor, cât şi agenţi economici din oraş. În cadrul