Un incident armat a avut loc, vineri dimineaţă, la o şcoală generală din oraşul american Newtown, în statul Connecticut. Aproape 30 persoane au murit, inclusiv atacatorul şi 18 - 20 copii, a anunţat poliţia, fără a preciza numărul exact al victimelor, informează CNN.
Conform postului CBS, bilanţul atacului este de cel puţin 27 de morţi, dintre care 18 copii. Acest bilanţ încă nu a fost confirmat de poliţie.
Autorul atacului a fost identificat drept Ryan Lanza, un bărbat în vârstă de 24 de ani, care a murit în incident.
Poliţia nu a precizat numărul exact al victimelor, anunţând că cercetările continuă şi că locaţia a fost securizată.
Trei dintre persoanele rănite sunt în stare gravă.
Asupra presupusului agresor, care a fost împuşcat mortal, au fost găsite două arme de foc. Nu se ştie cu certitudine dacă agresorul a fost ucis sau s-a sinucis, potrivit CNN.
Un incident armat a avut loc, vineri dimineaţă, la o şcoală generală din oraşul american Newtown, în statul Connecticut.
Poliţia a fost chemată de urgenţă, vineri la ora locală 9.40 (16.40, ora României), la şcoala generală "Sandy Hook" din Newtown. Conform publicaţiei The Hartford Courant, citată de postul NBC, un agresor înarmat a intrat în clădirea principală a şcolii. Un agent de poliţie a scos din şcoală un elev care prezenta plăgi prin împuşcare şi care era în stare gravă.
Şcoala are 39 de profesori şi aproximativ 650 de elevi. Zeci de agenţi de poliţie au ocupat poziţii în jurul şcolii, iar restul instituţiilor de învăţământ din district au fost închise.
Autorul atacului ar fi tatăl unui elev, un bărbat în vârstă de 20 de ani originar din statul New Jersey. Bărbatul a pătruns în şcoală cu două arme de foc, îmbrăcat în negru şi având o vestă antiglonţ. Cadavrul presupusului atacator zace într-o sală de clasă.
Printre victime se numără membri ai c