NASA a dat publicităţii un material video în care demontează miturile, potrivit cărora lumea se va sfârşi în 21 decembrie 2012, scrie The Independent.
Clipul, realizat iniţial pentru a fi lansat pe 22 decembrie, începe astfel: „(...) Daca vezi acest film, înseamnă un singur lucru. Lumea nu s-a sfârşit ieri”.
Mai departe, specialiştii NASA aduc o serie de argumente care contrazic profeţiile mayaşe, precizând că totul a pornit, de fapt, de la o neînţelegere.
Astfel, cercetătorii susţin că producerea unui cataclism provocat de ciocnirea Pământului cu o altă planetă sau de iradierea atmosferei de către Soare este imposibilă.
Încercarea NASA de a demonstra că teoria mayaşă este eronată nu este prima, precizează sursa.
De mai mult timp, pe site-ul oficial al agenţiei americane au fost postate mai multe articole, în care specialiştii au prezentat detaliat o serie de argumente menite să îi liniştească pe aceia care se tem că sfârşitul lumii va veni în acest an.
„Lumea nu se va sfârşi în 2012. Totul este bine cu planeta noastră de peste 4 miliarde de ani, iar cercetători credibili din întreaga lume nu ştiu de nicio ameninţare asociată anului 2012”, arată NASA.
„Aşa cum şi calendarul pe care îl ai pe peretele din bucătărie nu încetează să existe pe 31 decembrie, nici calendarul mayaş nu încetează să existe pe 21 decembrie. Aceasta este data la care se încheie un anumit ciclu, dar apoi, aşa cum calendarul tău reîncepe la 1 ianuarie, o nouă perioadă începe şi pentru calendarul mayaş”, au precizat specialiştii.