Două cadre didactice, care au obţinut doctoratul în învăţământ, vor avea echivalat titlul cu gradul didactic I în învăţământ. Dosarele celor doi profesori au fost analizate ieri, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vrancea, fiind validate.
Reprezentanţii ISJ au precizat că este vorba de un cadru didactic de la Colegiul Tehnic Auto „Traian Vuia“ şi un altul de la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi“, ambele instituţii din Focşani. „În cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie au fost aprobate cele două solicitări venite din partea celor doi dascăli. Aceştia au echivalentul gradului I în învăţământ şi drepturile cuvenite”, a spus Luminiţa Balaban, inspector şcolar general adjunct.