Rezultatele celei mai plictisitoare campanii electorale din 1990 încoace nu au adus, practic, nici o surpriză. E, probabil, unul dintre puţinele cazuri în care sondajele de opinie şi estimările premergătoare scrutinului românesc au reuşit să coincidă fără mari discrepanţe cu ceea ce au decis alegătorii la urne. Ce va fi de acum încolo rămîne de văzut, însă se pot face cîteva supoziţii, mai ales că peisajul politic autohton nu s-a schimbat, de fapt, prea mult. Prezenţa Partidului Poporului în Parlament nu aduce de fapt mari noutăţi: poziţionarea sa antisistem este înşelătoare. Mulţi dintre cei care au pătruns astfel în Camera Deputaţilor ori în Senat sînt, pur şi simplu, traseişti veniţi dinspre partidele aparent mai „frecventabile“. E evident că succesul major al USL-ului se datorează în primul rînd imaginii şi performanţelor negative ale PDL-ului, rebranduit stupid ca parte a Alianţei România Dreaptă, şi asocierii acesteia cu preşedintele Traian Băsescu. Probabil că şi de aceea entuziasmul taberei cîştigătoare nu este excesiv. Ar fi hazardat să vorbim despre încrederea populaţiei în capacităţile useliste: alegerile de duminică consfinţesc mai degrabă prăbuşirea lui Traian Băsescu. Ce-i drept, preşedintele ne-a obişnuit cu soluţii-surpriză, cu tentative de subminare a alianţelor existente ori, pur şi simplu, cu ignorarea lor (a se vedea nenominalizarea lui Klaus Johannis ca premier în 2009). E greu de crezut, însă, că va mai încerca ceva asemănător în contextul dat sau, dacă va fi într-atît de temerar, că mai are cu adevărat vreun as în mînecă. În plus, pe Băsescu e foarte probabil să-l pască o nouă suspendare, cerută tot mai mult de Crin Antonescu, dornic să ajungă din nou la Cotroceni. E interesant cum acesta pare a fi singurul deziderat politic personal al lui Antonescu, care nu s-a arătat niciodată doritor să capete vreun minister important. Şansa lui Trai