Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stolojan: Înainte de a ridica piatra, să ne întrebăm dacă am făcut tot ce se putea pentru PDL!

Publicat in rfi, vineri 14 decembrie 2012 ·

Eşecul PDL la alegerile parlamentare presupune o responsabilitate colectivă, dar evident că există şi responsabili individuali, pentru că până la urmă, cu responsabilitatea colectivă nu ajungem nicăieri! Problema PDL e că nu învaţă din istorie: un partid aflat la putere nu trebuie să cedeze funcţia de prim-ministru! Iată ce spune într-un interviu la RFI europarlamentarul PDL, Theodor Stolojan, în ziua Colegiului Director al formaţiunii.

În opinia lui Theodor Stolojan, "înfrângerea este înfrângere, din orice unghi ai privi-o. Deci nu ai prea multe de spus. Dezamăgirea evident că este mare, iar şedinţa de astăzi este exact o şedinţă pentru a putea discuta foarte deschis ceea ce s-a întâmplat şi evident, ceea ce-i mai important, de a stabili ce avem de făcut pentru perioada care urmează. Practic, trebuie s-o luăm de la capăt".

Eurodeputatul PDL precizează că "statutul prevede după fiecare alegeri parlamentare o serie întreagă de acţiuni: alegeri la nivelul organizaţiilor partidului, mergând până la conducerea partidului. Dar încă o dată, mai important este de a înţelege exact ceea ce s-a întâmplat de fapt, unde lucrurile n-au mers şi unde trebuie acţionat pentru a reveni. Există foarte limpede prevederea de a ajunge la alegeri în partid după ce au loc alegerile parlamentare".

Unde a greşit PDL?

Stolojan le cere colegilor din PDL "să nu arunce piatra" înainte de a analiza "corect" dacă au făcut tot ce puteau pentru partid: "Înainte de a ridica piatra, fiecare dintre noi, dar absolut fiecare dintre noi, membrii PDL, trebuie să ne punem în mod corect întrebarea dacă am făcut ceea ce puteam, pentru ca partidul să obţină un rezultat mai bun. Când vom răspunde corect la această întrebare, sigur că pe urmă putem ridica şi pietrele de pe drum, pentru a arunca unii în alţii".

Întrebat dacă eşecul de la alegeri presupune o responsabil

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 5 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°