Europa are deja un embrion de uniune bancară şi este puţin probabil, în actualele condiţii convenite, ca această uniune să servească pentru ca economia să-şi recupereze competitivitatea pe pieţe.
Acordul, în termenii săi de bază, răspunde punct cu punct exigenţelor germane: supraveghetorul bancar unic (BCE) va avea competenţa de a controla, doar marile entităţi financiare europene, care au un volum de active mai mari de 30 de miliarde; şi va exista o separare riguroasă a funcţiilor BCE între cele strict monetare şi cele de supraveghere, notează vineri ziarul El Pais.
Angela Merkel a prezentat acordul în Parlament (Bundestag) ca pe un triumf german. Ar fi trebuit totuşi să arate de ce acest triumf pentru Germania poate fi o greşeală pentru Europa în termeni financiari. Chiar dacă în termeni politici sau birocratici un acord, fie şi discutabil din punct de vedere tehnic, este mai bun decât nimic.
Aşa cum a ieşit de la Bruxelles, acordul privind un supraveghetor tehnic segmentează piaţa bancară europeană în două mari blocuri: marile entităţi bancare supravegheate de BCE şi cele care au active de sub 30 de miliarde de euro, care vor fi supravegheate de guvernele naţionale.
Triumfătoarea propunere a ministrului german de finanţe Schäuble are ca scop principal ascunderea situaţiei deloc plăcută a băncilor germane şi a celor regionale (länder). Pretextul aflat în spatele acestui obiectiv este că se încearcă să se plaseze sub supravegherea BCE întregul risc sistemic european.
Dar realitatea este, aşa cum arată cazul Spaniei, că micile entităţi bancare sunt capabile să intoxice sistemul bancar naţional. Această împrejurare este cea care invalidează argumentul german, că supravegherea naţională asupra băncilor şi entităţilor regionale nu este relevantă, pentru că Germania ar plăti eventuala însănătoşire a acestor bănci. Riscul nu este faliment
