Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul Parlament, convocat pe 19 decembrie

Publicat in Brasovul Tau, vineri 14 decembrie 2012 ·

Update."Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat vineri, 14 decembrie a.c., Decretul prin care Parlamentul României, ales la data de 9 decembrie 2012, se convoacă în ziua de 19 decembrie 2012, la ora 13.00, la sediul celor două Camere, aflat în Palatul Parlamentului, din Strada Izvor Nr. 2 - 4, Sector 5, Bucureşti", informează Administraţia prezidenţială.

Decretul a fost emis imediat după ce Traian Băsescu a sosit de la Bruxelles.

Procesele-verbale privind rezultatele alegerilor parlamentare din 9 decembrie au fost publicate vineri în Monitorul Oficial. Procesele-verbale cuprind numărul alegătorilor care au mers la vot, voturile valabil exprimate, partidele şi formaţiunile care au trecut pragul electoral, precum şi numele tuturor senatorilor şi deputaţilor cărora le-au fost atribuite mandate. USL a câştigat alegerile cu un scor zdrobitor, având în Parlament aproape 400 de mandate şi, în consecinţă, se aşteaptă ca Victor Ponta să fie desemnat premier. Traian Băsescu a recunoscut, vineri, la Bruxelles, că alegerile s-au desfăşurat normal, iar rezultatul acestora nu este alterat de incidentele care au avut loc în campanie sau în timpul votului. Traian Băsescu a mai declarat, vineri, că imediat ce va fi publicat în MO rezultatul alegerilor va convoca noul Parlament, precizând că trebuie să ţină cont de faptul că actualul Legislativ îşi încheie mandatul în 19 decembrie şi că urmează să decidă dacă va face convocarea pentru 19 decembrie, la ora 13.00.

"Imediat ce se publică rezultatul alegerilor în Monitorul Oficial convoc Parlamentul, iar convocarea trebuie să ţină seama de un element esenţial: nu pot suprapune funcţionarea a două parlamente. Parlamentul actual îşi încheie în 19 decembrie mandatul. În avion decid dacă voi convoca pentru 19 la ora 13.00 sau... Să fie cât mai apropiat pentru ca instituţiile rezultate din al

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan îi răspunde lui Sorin Grindeanu: „Nu știu exact la ce se referă” / Premierul spune că nu vrea să creeze falii în coaliție

Mediafax acum 59 minute
Întrebat luni, la B1 TV despre acuzațiile președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, conform cărora la guvern ar exista un grup de lucru care să urmărească falimentarea companiilor de stat, Ilie Bolojan a răspuns simplu „Nu știu exact la ce se

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°