Membrii familiilor regretaţilor artişti Liviu Ciulei, Ion Lucian, Şerban Ionescu şi Emil Hossu au fost prezenţi, vineri, alături de prieteni şi admiratori ai acestora, la ceremonia de dezvelire a stelelor care le-au fost dedicate pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Capitală.
Astfel, distincţia pentru Liviu Ciulei i-a fost înmânată fiului său, regizorul Thomas Ciulei, distincţia pentru Ion Lucian, văduvei acestuia, Paula Sorescu Lucian, distincţia pentru Emil Hossu, lui Catrinel Dumitrescu, văduva acestuia, iar distincţia pentru Şerban Ionescu, văduvei şi fiului artistului, Magda Catone, respectiv Carol Ionescu.
Evenimentul a făcut parte dintr-o serie de manifestări organizate vineri de Teatrul Metropolis, Primăria Municipiului Bucureşti şi centrul comercial Cocor, în care au fost omagiaţi marii artişti ai scenei româneşti, cu ocazia Sfântului Filimon, ocrotitorul făuritorilor de spectacole.
Înaintea dezvelirii stelelor de pe Walk of Fame-ul din Piaţa Timpului, a fost oficiată o slujbă religioasă, de la ora 9.30, la Mănăstirea Radu Vodă din Capitală, în prezenţa a numeroase personalităţi din lumea teatrului şi filmului românesc.
La ceremonia de pe Walk of Fame, rudele artiştilor au primit Placheta Bucureştiului, oferită de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, dar şi câte o stea din aur din partea casei de bijuterii Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.
George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis, l-a descris pe Liviu Ciulei ca fiind "un om care a schimbat destinul filmului şi teatrului românesc". La rândul său, Thomas Ciulei a spus, la primirea distincţiei, că speră ca acest gest să fie "un prim pas spre a nu uita ce au fost Liviu Ciulei şi actorii din filmele sale".
"Filmele lui Liviu Ciulei nu sunt restaurate şi publicul larg nu are acces la ele (...) În acest sens, sper să fie un început. Sper să nu